Bărbatul smerit, dimpotrivă, înlătură orice cinste pământească şi se consideră pe sine ultimul dintre toți semenii.

Cu toate că apare cumpătat la înfăţişare, este socotit ca eminent în faţa lui Dumnezeu.

Când a îndeplinit toate poruncile lui Dumnezeu, zice: slugă netrebnică sunt, el mărturiseşte că nu a făcut nimic bun şi se grăbeşte să-şi tăinuiască toate virtuţile sufletului său.

Dar Dumnezeu face cunoscute toate faptele acestuia şi vădeşte în public minunata lui comportare, îl înalţă şi-l face strălucit, îndeplinindu-i rugăciunile.

(Sfântul Vasile cel Mare, Despre îndeletnicirea cu smerenia, în vol. Învăţătură către fiul duhovnicesc, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2007, p. 39)