Baza dezvoltării copilului este, de la cea mai fragedă vârstă, contactul cu un adult apropiat. Până la vârsta de un an, acesta este o condiţie indispensabilă. După cel de-al Doilea Război Mondial, psihologii au făcut cercetări pe scară largă asupra comportamentului copiilor orfani şi s-a dovedit că manifestări cum ar fi ostentaţia, comportamentul sâcâitor, abrutizarea exterioară, frânarea dezvoltării intelectuale apar la copil într-un singur caz: în condiţiile absenţei sau insuficienţei contactului cu un adult, cel mai important – şi nu este deloc obligatoriu ca adultul acesta să fie mama!

Principalul este să nu existe instabilitate: astăzi îl educă un adult, mâine altul, apoi un al treilea, apoi iarăşi primul... Dacă un adult – sau chiar doi, cu schimbul –​ îl îngrijeşte pe copil în mod constant, dezvoltarea emoţională a micuțului va fi normală.

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, București, Editura Sophia, 2013, p. 110)