Şi acum să vă spun o glumă. Am învăţat-o prin Banat. Când eram student la Teologie aveam un coleg în Măru. Şi m-am dus acolo — am stat câteva zile — şi zice cineva: „Mă, s-a îmbătat cutare aseară de i-o zis la cuţu cuscru”. Mi-a plăcut foarte mult expresia, pentru că arată ceva, adică ajunge să facă confuzii de nici nu mai ştie ce să zică şi cum să se raporteze. Asta-i degradarea pe care o aduce beţia. Şi i-am spus unui om de pe la Bistriţa Năsăud, că mie îmi place vorba aceasta şi o mai spun aşa când se nimereşte şi mai ales când stăm la o masă. Şi zice: „Părinte, ştiţi cum se zice pe la noi? Pe la noi se zice că «S-o îmbătat cutare de i-o zis la bivol bade»”. Adică, tot n-a mai ştiut care-i omul şi care-i animalul. Sunt nişte lucruri care spun mult. Să ştiţi că nu trebuie să învăţăm neapărat numai din Scriptură şi din Filocalie şi din Pateric, că uite, putem să învăţăm nişte lucruri şi de la oamenii care au o experienţă.

(Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teora, Bucureşti, 2007, p. 36)