Împăcarea-i viață nouă

Ridică-n slavă ochii tăi uimiți

Și-Mi vezi durerea spinilor pe frunte;

Privește-n ochii Mei de plâns topiți

Și-n palme vezi-Mi chinurile crunte.

Cu sufletul spre Domnul am strigat:

„Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete”.

Mă ține lutul meu, de lut legat,

Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.

 

Spre Tine merge dorul meu întreg,

La Tine-mi este orișice dorire.  

Ci lasă-mă de lut să mă dezleg,

Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.

 

Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu,

Mi-s mâinile și tălpile o rană.

Din coastă sânge-mi picură mereu,

În drumul de păcat și de prihană.

 

Primește-mi, Bune, sufletul stingher,

Gătește-mi Însuți locul de hodină,

Mă lasă astăzi să mă înalț la cer,

Dezleagă-mă de haina mea de tină”.

 

Și glasul Domnului grăi răspuns:

„Durerea ta mă sfâșie de milă,

Când plânsul tău la Mine a pătruns,

Mi-a înflorit o rană-n piept, copilă.

 

Ridică-n slavă ochii tăi uimiți

Și-Mi vezi durerea spinilor pe frunte;

Privește-n ochii Mei de plâns topiți

Și-n palme vezi-Mi chinurile crunte.

 

Eu n-am cerut atunci să vin în sus,

Deși Părintele Ceresc mi-e Tată;

Din cupă am sorbit amar nespus,

Și cupa Mea e-n veci nedeșertată.

 

Dar rana ta mă doare mai cumplit,

Pe cruce-am sângerat și pentru tine!

Te-am cunoscut din veci și te-am iubit,

Și-i grea povara dragostei depline”.

 

Și-am îngânat, cu duhul umilit:

„Primește-mă-n iubirea Ta cerească,

Și lasă Doamne-n lutul istovit,

Dureri și răni în sânge să-nflorească”.

(„Împăcare”, Zorica Lațcu)

De la același autor

Ultimele din categorie