Predică la Nașterea Domnului - Sf. Serafim Sobolev

Domnul S-a născut, ca în locul blestemului să ne întoarcă darul Sfântului Duh pierdut. Să nu ne mâhnim când suntem nedreptăţiţi.

Vă felicit, iubiţii întru Hristos fii, cu ocazia marelui praznic al NasteriiDomnului! Câtă bucurie şi emoţie sufletească ne cuprinde întotdeauna în timpul praznicului Naşterii Domnului, când ascultăm cântarea bisericească: „Fecioara astăzi pe Cel mai pre sus de fiinţă naşte!”. Ce minunate gânduri mântuitoare sunt cuprinse în această cântare bisericească! Aici se spune că Fecioara naşte pe Cel mai presus de fiinţă, adică pe Dumnezeu însuşi, Care este mai presus de orice fiinţă a lumii create; iar Pământul aduce acestui Dumnezeu neapropiat peştera, unde păstorii îşi închideau turmele pe timp rău.

Ostile cereşti - miliarde de îngeri, în faţa păstorilor de oi - Î1 preaslăvesc prin cântarea lor îngerească, neasemănată pe Dumnezeul născut din Fecioara Maria, iar în timpul minunatei preaslăviri îngereşti, acest Prunc Dumnezeiesc stă culcat pe paie, în iesle. Magii, învăţaţii de neam împărătesc, au venit de departe, să se închine împăratului împăraţilor născut, aducând darurile mult însemnate.

Iar regele Irod caută să ucidă Dumnezeiescul Prunc şi trimite în acest scop ucigaşi în Betleem. Ca urmare, Pruncul Hristos, Preacurata Lui Maică şi dreptul Iosif au fost nevoiţi să fugă, ascunzându-se în Egipt, cu purtarea de grijă şi ocrotirea Providenţei Dumnezeieşti, după arătarea îngerului lui Iosif. Astfel, ce venea de la Dumnezeu era spre preaslăvirea lui Hristos Cel născut şi slujea ocrotirii lui minunate şi mântuitoare, iar ce venea de la oameni, era neatenţie, groaznică nedreptate şi cruzime la adresa Pruncului Dumnezeiesc Hristos.

La toate acestea ne face atenţi Sfânta Biserică prin cuvintele condacului praznical, pentru ca noi amintindu-ne aceste cuvinte să nu cădem cu duhul, când şi cu noi, oamenii se vor purta cu nedreptate sau chiar cu cruzime: „Alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta este judecata oamenilor” (Episcopul Ignatie Brianceaninov. „Otecinik” (Patericul), ed. a 4-a, SPb., 1903, pag. 61). Să ne amintim întotdeauna că această nedreptate a suferit-o Domnul Însuşi, născut în trup fără de păcat fiind! Atunci să nu răbdăm noi, păcătoşii, această nedreptate?! Să năzuim numai aşa să trăim, încât să ne învrednicim, nu de slavă de la oameni, ci de cea de la Dumnezeu; ca şi noi întotdeauna să fim sub ocrotirea deosebită a lui Dumnezeu şi întotdeauna să ne simţim sub minunata apărare a Providenţei Dumnezeieşti. Atunci oamenii nu ne vor face nici un rău: „acă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8, 31). Dar îndeosebi să ţinem minte ultimele cuvinte ale acestei cântări bisericeşti: „Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”. Ce ne spun aceste cuvinte ale condacului praznical? Ele ne vorbesc despre marea dragoste Dumnezeiască pentru noi. Această dragoste L-a făcut pe Domnul să se pogoare la noi din ceruri, să se întrupeze şi să se nască din Fecioara Maria şi să ia asupra-Şi nemăsuratul jug al smereniei, până şi suferinţele Crucii şi moartea, pentru mântuirea noastră.

În ce a constat această mântuire? După învăţătura Sfinţilor Părinţi, Domnul nu putea să rabde ca noi întotdeauna să ne aflăm în înşelări păgubitoare, păcate şi nevoi şi de aceea Fiul lui Dumnezeu s-a născut pe pământ, ca să ne ridice blestemul acesta, ca urmare a păcatului primordial al lui Adam, care ne-a îndepărtat de Dumnezeu şi a dus întreg neamul omenesc în marea tuturor nevoilor.

Domnul s-a născut ca, în locul blestemului, să ne trimită binecuvântarea Sa, adică Darul Sfântului Duh pierdut, ca mijloc al unirii noastre cu Dumnezeu, ca izvor Dumnezeiesc de bucurie pentru noi, încă aici pe pământ, şi fericire veşnică în Raiul cel ceresc. Această învăţătură a Sfinţilor Părinţi reiese din slujbele acestui praznic. Aşa, în una din stihirile laudelor am auzit ieri aceste cuvinte: „De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, şters-ai blestemul cel dintâi al Evei” (Stihira a 3-a a laudelor). Iar în canonul praznicului Naşterii se spune: „... pe cei păgâni, Fiul aducându-i Tatălui moştenire a împărtăşit har tainic” (Cântarea a 5-a, canonul al 2-lea)...; în acelaşi canon se aud şi aceste cuvinte: „...Cuvântul s-a întrupat, ca să cheme la Sine din stricăciune pe omul întâi zidit” (Cântare a 3-a, canonul al 2-lea). Iar în una din stihirile litiei, Sfânta Biserică ne-a făcut atenţi la această cugetare: „Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit” (Stihira a 2-a).

Iată despre ce dragoste Dumnezeiască şi despre ce bunuri, dăruite nouă prin Naşterea lui Hristos, ne vorbesc cuvintele condacului praznical: „Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.

Fie ca, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, aceste bunuri să fie moştenirea noastră! Fie ca blestemul aruncat de Dumnezeu asupra lui Adam şi a Evei şi prin ei, asupra întreg neamului omenesc, să nu aibă în noi nici o părtăşie! Fie ca Darul Sfântului Duh, pe care l-am primit şi pe care-l primim prin Tainele Sfintei Biserici, să strălucească în noi şi prin lumina Lui Dumnezeiască să nimicească orice întuneric al păcatelor, patimilor şi viciilor noastre şi să ne ajute să împlinim cu râvnă poruncile Dumnezeieşti, mai ales temelia lor - porunca smereniei - fără de care nu există credinţă adevărată, nici viată creştinească adevărată şi nici mântuire!

Ne dorim ca acest Dar al Sfântului Duh să fie mijlocul nostru de unire neîntreruptă cu Hristos şi izvor de veşnică bucurie Dumnezeiască, aici şi în veacul ce va să fie, în Împărăţia Cerească a lui Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, născut din Preacurata Fecioară Maria pentru mântuirea noastră! Amin.

 

(Ţinut în biserica rusă „Sf. N icolae”din Sofia, la 25 decembrie 1945/7 ianuarie 1946)

De la același autor

Ultimele din categorie