Viaţa Sfântului Cuthbert

 

Sfântul Cuthbert, unul dintre cei mai cinstiţi şi mai iubiţi sfinţi englezi, a fost numit în vechime „făcătorul de minuni al Britaniei”.

Naşterea, copilăria şi anii de tinereţe ai sfântului

Sfântul Cuthbert s-a născut într-o familie engleză bogată şi de neam mare, în partea de nord a Angliei, în jurul anului 634.

Pe când acesta era în vârstă de opt ani şi se juca după obiceiul lui pe dealurile dimprejurul casei, unul dintre cei ce se aflau împreună cu el, un prunc de trei ani, a început să-l ocărască cu cuvinte aspre, mustrându-l pentru faptul că îşi pierde timpul şi puterile în jocuri deşarte şi fără folos. Deşi vorbele pruncului au rămas de neînţeles pentru ceilalţi, ele au mers drept în inima lui Cuthbert, care şi-a lepădat de atunci fără zăbavă jocurile, pus fiind pe gânduri, căci simţea în sufletul lui că Duhul Sfânt fusese Cel ce grăise prin gura copilului.

Încă tânăr fiind, sfântul s-a învrednicit să săvârşească multe minuni, care în scurtă vreme i-au adus cinstirea şi dragostea oamenilor.

Într-o noapte din anul 651, fiind încă păscător de vite, Cuthbert a avut o vedenie. Dintr-odată a văzut o lumină puternică răspândindu-se din cer, şi a auzit nişte voci care cântau nespus de frumos. A văzut în această lumină o mulţime de îngeri coborând spre pământ, de unde au luat degrabă, în rândurile lor, un suflet omenesc, care strălucea la rândul lui ca soarele. Apoi s-au întors împreună cu acel drept în slava cea cerească. Dimineaţa el a aflat că Episcopul Aidan de Lindisfarne s-a mutat la Domnul, şi în acel moment Cuthbert a decis să devină monah.

Intrarea în mănăstire

După patru ani de serviciu militar, Cuthbert merge la Mănăstirea din Melrose, la hotarele Scoţiei, unde strălucea Sfântul Boswell. Aici a fost tuns ca monah. După scurtă vreme, a plecat la Mănăstirea din Ripon, pentru a ajuta la zidirea ei. Aici, fiind însărcinat cu ascultarea de arhondar, a avut o descoperire dumnezeiască, care l-a întărit în credinţă şi în hotărârea de a-şi mări nevoinţele şi înfrânarea.

Nedorind să urmeze rânduielilor monahale romane, în anul 661, a preferat să se reîntoarcă, la Mănăstirea Melrose, unde a fost numit egumen după moartea stareţului Boswell.

Nevoinţele monahale

În mănăstire, el îi învăţa pe fraţi, mai ales prin pilda vieţii sale, cum să meargă pe calea cea strâmtă a mântuirii. Însă lucrarea sa nu era doar înăuntrul mănăstirii. Mulţi dintre cei din lume fie erau încă păgâni, fie, primind botezul, se lepădaseră prin faptele lor de credinţa cea adevărată. Văzând aceasta, Cuthbert a început să cutreiere satele din împrejurimi, luminând poporul prin cuvintele lui de-Dumnezeu-insuflate.

Sfântul avea obiceiul ca, noaptea, în vreme ce toţi ceilalţi dormeau, să se retragă pentru a se ruga afară din mănăstire, intrând în apa mării până la gât și rugându-se în ritmul valurilor, cu mâinile ridicate la cer. După mărturia unuia din fraţii din mănăstiri, atunci când ieşea din apă două vidre îl încălzeau cu blana lor.

Cu trecerea timpului, omul lui Dumnezeu a sporit în cunoştinţă şi sfinţenie, dobândind darul proorociei şi al facerii de minuni. Pentru smerenia sa, Dumnezeu i-a dat cuviosului darul de a zădărnici cursele vrăjmaşului. Sfântul, însă, avea putere nu numai asupra focului nălucă, ci şi asupra focului adevărat.

La mănăstirea din Lindisfarne

În anul 664, Sinodul de la Whitby a decis adoptarea tradițiilor monahale romane în locul rânduielii celtice. Cuthbert a acceptat cu smerenie această hotărâre, fiind numit egumen al Marii Mănăstiri de la Lindisfarne, implementând noile tradiții monastice în acest loc. Faptul că el însuși fusese crescut în tradiția monahismului celtic, dar acceptase tradiția monahală romană, i-a făcut pe monahii de la Lindisfarne să accepte schimbarea rânduielilor.

Şi în acest loc, Cuthbert şi-a continuat călătoriile sale prin satele Angliei, străduindu-se să înalţe poporul englez spre căutarea vieţii celei veşnice. În felul acesta, a ajuns cunoscut în întreaga ţară pentru minunile şi darurile lui cele slăvite.

Retragerea în pustie pe insula Farne

Sfântul Cuthbert a rămas egumen la Lindisfarne până în anul 676, când s-a retras pe insula apropiată Inner Farne, pentru a trăi ca pustnic. Aici, Sfântul a dus o viață de rugăciune, având însoțitori doar focile, vidrele și păsările mării. Pentru sfinţenia lui şi pentru dragostea faţă de toţi cei ce se aflau în nevoi, faima lui Cuthbert a ajuns în toate colţurile ţării. De aceea, mulţimi nenumărate veneau la el de peste tot, pentru a se spovedi şi a cere sfat de mântuire, sau măcar pentru a lua binecuvântare. Chiar şi rupt de lume, Cuthbert a continuat să facă multe vindecări minunate.

Hirotonia ca episcop

În anul 685 a avut loc un sinod condus de Sfântul Teodor din Tars, Arhiepiscopul de Canterbury. Fără a fi de faţă, Cuthbert a fost ales episcop de Lindisfarne. Astfel, după 8 ani de pustnicie, sfântul începe o nou slujire. După ce a primit episcopia, şi-a înmulţit nevoinţele şi lupta, căci acum purta povara răspunderii pentru nenumărate suflete.

Cel mai bun prieten al lui Cuthbert a fost Sfântul Herbert, care se nevoia ca sihastru pe o insulă din lacul Derwent. Acesta avea obiceiul ca în fiecare an să-l viziteze pe Cuthbert pentru a lua sfat de mântuire de la el.

Retragerea din scaunul episcopal şi trecerea la Domnul

După doi ani de misiune intensă, simţind că sosise timpul să plece înspre cereştile locaşuri, Cuthbert a hotărât să-şi lepede slujirea de episcop, ca să se poată pregăti mai bine pentru ieşirea din trup.

După ce a lepădat povara episcopală, sfântul s-a întors la chilia sa de pe insula Farne, însă Dumnezeu i-a îngăduit să se bucure doar două luni de preaiubita-i linişte. La scurt timp s-a îmbolnăvit și a adormit întru Domnul la data de 20 martie 687, fiind îngropat la Mănăstirea Lindisfarne, așa după cum voise.

După moartea sa, minunile şi vindecările sfântului nu numai că nu au încetat, ci dimpotrivă, au sporit, pe măsura credinţei oamenilor.

Cinstirea Sfântului Cuthbert

La 11 ani după adormirea sfântului, în anul 698, mormântul Sfântului a fost deschis și moaștele sale au fost aflate întregi. A fost pus într-un sicriu de stejar și reîngropat.

Cinstirea sfântului în popor a crescut apoi foarte repede. Peste 150 de biserici i-au fost închinate în Anglia şi în Scoţia, încât pe bună dreptate Cuthbert a fost socotit cel mai iubit sfânt englez.

După moartea lui, insula Lindisfarne a fost numită „Insula sfântă” şi a ajuns un adevărat Athos al Angliei. Aceasta până în anul 793, când vikingii au pustiit mănăstirea, omorându-i pe călugări şi punând capăt pentru totdeauna vieţii monahale de aici. Călugării care au scăpat cu viaţă au luat moaştele părintelui lor, alături de celelalte lucruri de preț ale mănăstirii, adică Evangheliile de la Lindisfarne și Capul Sfântului Oswald. După 7 ani de perindat prin sudul Scoției și nordul Angliei, monahii au aşezat moaștele Sfântului Cuthbert într-un paraclis din Dunholme (Durham de astăzi). În 1093, cuceritorii normanzi au construit actuala catedrală, iar moaștele Sfântului Cuthbert, împreună cu Capul Sfântului Oswald, au fost așezate într-o raclă.

În 1540, în vremea Reformei, regele Henric al VIII-lea a trimis un detașament pentru a strica racla Sfântului. Călugărilor le-a fost îngăduit să îngroape moaștele. În 1827, mormântul a fost deschis, înăuntru fiind găsite osemintele frumos îmbrăcate, împreună cu cinstitul cap al Sfântului Oswald.

Pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Cuthbert, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

(Informaţii despre Viaţa Sfântului Cuthbert din scrierea Cuviosului Beda - Istoria ecleziastică a națiunii engleze)

De la același autor

Ultimele din categorie