Ştefan Milutin a fost fiul lui Uroş întâiul şi al cneaghinei Elena, iar fratele lui a fost Dragutin. El a bătut multe războaie întru apărarea credinţei creştine şi a poporului lui. A luptat împotriva împăratului Mihail Paleologul, deoarece acesta acceptase nelegiuita unire cu Roma şi căuta să atragă şi popoarele balcanice şi încă şi pe monahii athoniți la a recunoaşte această necurată unire. Ţarul Milutin a luptat spre apărarea graniţelor sale împotriva lui Şişman, căpetenia bulgarilor, şi a lui Nogai, căpetenia tătarilor. El a ieşit învingător din toate războaiele lui, pentru că îşi punea toată nădejdea numai în Unul Dumnezeu, înaintea Căruia se ruga pururea fierbinte. A ctitorit mai bine de patruzeci de biserici: în afară de cele pe care le-a zidit pe moşiile lui, adică mînăstirile de la Treskavaci, Graceaniţa, Sfântul Gheorghe de la Nagorici, Biserica Născătoarei de Dumnezeu de la Skopliie, cea de la Baniiska şi altele; el a mai zidit biserici şi în afara graniţelor Serbiei, la Tesalonic, la Sofia, la Constantinopol, la Ierusalim şi în Sfântul Munte Athos. S-a săvârşit către Domnul în douăzeci şi nouă de zile ale lunii octombrie, din anul 1320. Trupul lui s-a arătat curând după aceea a fi nestricat şi făcător de minuni. El astăzi odihneşte în Biserica Mântuitorului din capitala Bulgariei, Sofia.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II (iulie-decembrie), traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 574)