Aceasta se deosebeşte de celelalte biserici sârbeşti contemporane prin dimensiunile sale impozante şi prin văditele influenţe romanice. Cu toate că majoritatea clădirilor mănăstirii au fost avariate în timpul ocupaţiei otomane, biserica centrală şi-a păstrat întreaga podoabă artistică.

Arhitectura

Biserica Înălţării Domnului are o lungime de peste 36 metri, o lăţime de 24 metri, iar înălţimea turlei atinge 29 metri. De la înălţimea bisericii vine şi epitetul de „visoki” (înalt) adăugat numelui mănăstirii, el a ajuns să fie folosit în mod curent.

Ceea ce fascinează, în primul rând, este compoziţia arhitecturală specială a interiorului bisericii, construită sub formă de bazilică, cu cinci nave. Absidele sunt mai scurte, iar pe laturile de răsărit se termină cu altare de diferite dimensiuni.

Întregul acoperiş este acoperit cu tablă de plumb. Navele centrale ale bisericii au un acoperiş în două ape, iar cele laterale au acoperişuri într-o apă. Armonia este realizată printr-o modelare treptată de mase şi o înălţare treptată a acoperişurilor spre partea centrală a edificiului, care este încoronată cu o cupolă înaltă.

Faţada elegantă a bisericii, în două culori, a fost realizată prin alternarea a două feluri de marmură: onix galben-pai, de la Pec şi Breccia roşu-purpuriu, de la Decani.

Ornamentele exterioare

Ornamentarea sculpturală a bisericii este bogată şi diversă: pe lângă multe basoreliefuri sunt şi multe compoziţii în relief pronunţat, precum şi multe sculpturi. Ornamentele sculpturale e se găsesc la circa o sută de capiteluri ale consolelor din cornişa arcuită a acoperişului. Pe suprafeţele faţadelor închise, accentul este pus pe desenul arhitectonic al portalurilor şi al ferestrelor care, la rândul lor, sunt decorate cu elemente sculpturale.

Uşile bisericii sunt cel mai bogat împodobite. Botezul Domnului este sculptat pe timpanul portalului sudic. Uşa de la nord, folosită astăzi, are o ornamentaţie sculpturală mai bogată pe cadrul uşii, pe grinda superioară şi pe arcade dar, în schimb, pe timpan nu este înfăţişată o reprezentare figurativă, ci numai o cruce florală. Deasupra intrării de la vest, o scenă maiestuoasă înfăţişează pe Hristos pe tron între doi îngeri, iar la picioarele tronului sunt doi lei.

Spaţiul interior

Biserica este împărţită în altar, naos şi pronaos. Naosul este împărţit în trei nave pe lungimea bisericii. Spaţiul părţii centrale a bisericii – naosul – este cel mai lat şi cel mai înalt; altarul şi pronaosul sunt mai jos. Spaţiul unde se află paraclisele este cel mai jos şi ele formează volume separate.

Pronaosul spaţios şi înalt, ce are trei intrări, este împărţit în trei nave, separate una de alta prin stâlpi de marmură, înalţi de peste şase metri. Pe capitelul stâlpului de la nord-vest din pronaos au fost sculptaţi cei patru apostoli între patru păsări mari.

Porţiunea din partea centrală a naosului, de sub cupolă, se distinge prin frumuseţea ei şi aranjarea geometrică a plăcilor de marmură din pardoseală. O rozetă amvon din onix şlefuit şi din Breccia este încadrată într-un patrulater. Ornamentaţia, aranjată în diagonală, a fost scobită şi umplută cu plumb şi apoi acoperită cu plăci aurite. Aceasta este cea mai înaltă şi cea mai încăpătoare parte a naosului, având deasupra cupola, care se sprijină pe patru stâlpi masivi.

Pe partea din dreapta şi stânga a naosului, sub cupolă, se află stranele cântăreţilor, care sunt separate printr-un perete despărţitor, de altar şi de partea vestică a naosului. In strana dreaptă se află un minunat tron arhieresc din piatră.

Altarul este despărţit de naos printr-un perete de piatră. Catapeteasma originală din lemn (secolul al XIV-lea) se păstrează în întregime. Altarul este împărţit în trei secţiuni: partea centrală cu Sfânta Masă, proscomidiarul la nord şi diaconiconul la sud. Îmbrăcarea bisericii în haine de frescă de o valoare inestimabilă a avut loc de-a lungul mai multor ani, până în anul 1350.

Paraclisele

Paraclisele sunt separate de naos printr-un zid înalt din dale de piatră.

Paraclisul de la miazăzi este închinat Sfântului Nicolae, iar cel de la miazănoapte Sfântului Dimitrie. Iconostasul paraclisului sudic, închinat Sfântului Nicolae, datează din anul 1818.

Paraclisul din partea de nord a pronaosului este închinat Sfântului Gheorghe. Catapeteasma actuală a paraclisului de nord este mai lată şi are un număr mai mare de icoane decât cel de sud. Meşterii au fost aceiaşi: Trajko Rekalia, fiul lui Doca Skopljanac a lucrat gravura din lemn, iar zugravii Simeon şi Aleksie Lazovic din Bielo Polje l-au pictat.