Biserica Mănăstirii Scăricica a primit haina cea nouă a sfințirii
În prima duminică după Rusalii, numită și „Duminica Tuturor Sfinților”, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Scăricica, județul Neamț. Ierarhul a săvârșit slujba de târnosire a bisericii și, mai apoi, a oficiat Sfânta Liturghie.
Zi de sărbătoare pentru obștea monahală din mănăstirea nemțeană Scăricica, dar și pentru credincioșii din orașul Piatra Neamț și din împrejurimi: sfântul locaș, care astăzi și-a sărbătorit hramul, a fost sfințit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
După ce a fost întâmpinat de preoți, de oficialitățile locale, precum și de credincioși, ierarhul a târnosit Biserica „Duminica Tuturor Sfinților”, binecuvântând zidurile cu Sfântul și Marele Mir și cu apa sfințită. Ierarhul, conform rânduielilor liturgice, a pecetluit masa Sfântului Altar. În continuare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată pe un podium special amenajat în curtea sfântului locaș.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat faptul că sfinții sunt martori și următori ai lui Hristos:
Omul care luptă pentru haina sfințeniei, precum sfinții lui Dumnezeu și creștinii cei adevărați, sunt cei care înțeleg, mai bine zis încearcă să se apropie de taina crucii, să o dobândească pe ea, să-i înțeleagă adâncurile și înălțimile și din cruce să primească bucuria. Iar sfinții lui Dumnezeu sunt inspiratorii sfinților de dinaintea lor care au fost martori și următori ai lui Hristos, iar creștinii de astăzi și dintotdeauna sunt chemați să se lase inspirați de viața, cuvintele și slava sfinților. Sfinții Apostoli ne arată taina mărturisirii credinței, sfinții Mucenici ne arată care este taina crucii, cuvioșii părinți din sihăstrii și maicile din mănăstiri și din pustie ne arată care este lupta împotriva păcatului și toți laolaltă ne descriu călătoria lor pentru ca să ne înscriem și noi pe dânsa și împreună cu ei să ajungem la destinație.
La sfârșitul slujbei, drept răsplată pentru lucrările de ctitorire a bisericii mănăstirii, IPS Teofan a hirotesit pe monahia Tecla, stareța mănăstirii, dar și pe rasofora Arsenia întru stavrofore, iar tuturor celor care s-au implicat în aceste lucrări, chiriarhul le-a acordat distincții de vrednicie.