Paraclisul Tuturor Sfinților

Paraclise

Paraclisul Tuturor Sfinților

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinam și să cădem la Însusi Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Dumnezeu este Domnul și s-au arătat nouă. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Tropar

glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule.

A Tuturor Sfinților mulțime sfântă, Apostoli, Drepți, Patriarhi și Proroci slăviți, Preacuvioși și Mucenici și Ierarhi cinstiți, rugați cu osârdie pe Preasfânta Treime să ne dea dezlegare de greșeli, tămăduiri de patimi și de boli, și viețuire în pace și liniște (de două ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin.

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că, de n-ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi ce este viclean înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi să biruieşti când Te vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi bucuria mântuirii Tale şi cu duh povăţuitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necinstitori la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, aş fi dat: arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit, inimă zdrobită şi smerită Dumnezeu nu va defăima. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Canonul

Glasul al 8-lea

Cântarea 1

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat israeliteanul şi din răutatea Egiptului scăpând, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Mulțime a Sfinților preaslăviți, rugați-L cu dinadinsul, împreună cu îngerii, pe Domnul și Stăpânul a toate, ca să fim păziți de mulțimea de patimi.

Fiind luminați cu raze cerești, cete sfințite ale Tuturor Sfinților, de negura grelelor păcate scăpați-i pe cei ce vin la voi cu credință.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Toți Sfinții, știuți și cei nenumiți, ca slugi credincioase ale Soarelui Celui Viu, cu razele mijlocirilor voastre, izgoniți tot întunericul patimilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Curat zămislindu-L pe Dumnezeu și fără schimbare născându-L pe Acesta, întărește-mi cu frica de Domnul mintea cea schimbată spre rău de cel preaviclean.

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.

Slujitori de taină ai insuflării treimice fiind voi, cu dumnezeiesc chip, slăviți Proroci, vă rugăm acum ca, prin mijlocirile voastre, toate poftele cele trupești să le omorâți în noi.

Cu vestiții Apostoli, cu Ierarhii și pustnicii, cete purtătoare de chinuri, cereți de la Hristos dumnezeiești îndurări și pace duhovnicească, și iertare de greșeli pentru noi cei păcătoși.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Voi, Sfințiților Mucenici și Sfinți Apostoli ai Domnului, purtători de chinuri și ceată a Cuvioșilor, nu încetați rugând pe Dumnezeu cu dinadinsul, să fim izbăviți noi toți, de necaz și de stricăciuni.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întrupându-Se Domnul din al tău pântece preacurat, S-a arătat lumii, Stăpână, om fără de păcat, Căruia I-au urmat mulțimile de Sfinți fără număr, care laudă nașterea ta cea nespusă.

Stihiri

Izbăvește de toată nevoia, vătămarea și neputința, ceată de Dumnezeu purtătoare a Tuturor Sfinților, pe cei ce cu credință aleargă la biserica voastră.

Caută cu milostivire, prealăudată, de Dumnezeu Născătoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

 Sedealna

Glasul al 2-lea

Podobie: Ceea ce ești rugătoare caldă și zid nebi­ruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu dina­dinsul strigăm către tine, Născătoare de Dum­nezeu, stăpână: Vino degrab și ne izbăvește pe noi din nevoi, ceea ce ești singura grabnic folositoare.

Cete de Sfinți, care slăviți pe Dumnezeu și sunteți părtași ai strălucitelor măriri, plini fiind de bunătate, izbăviți de tot felul de pagube, pe cei ce laudă luptele voastre cele de pe pământ precum și izbânzile.

Cântarea a 4-a

Irmos: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Proroci și Sfinți Apostoli, Ierarhi și cete ale Mucenicilor, mântuire mijlociți-le celor ce cu dragoste vin către voi.

Sfinților Cuvioși Părinți, ca niște locașuri ale Sfântului Duh, faceți și a noastră inimă vas dumnezeiesc prin fapte vrednice.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Întăriți-ne să trăim întru curăție, plăcând lui Dumnezeu, cu mijlocirea voastră cea grabnică, Sfintelor femei și voi, toți Sfinții.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dă-mi putere să viețuiesc împlinind poruncile Celui ce cu trup dintru tine mai presus de gând a strălucit lumii, mântuindu-ne.

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu po­run­cile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Către Dumnezeu, Iubitorul de oameni, mijlociți ca să fim păziți de orice răutăți totdeauna, sfinte cete ale Sfinților.

Fiind al lui Dumnezeu Înaintemergător, dă-ne conștiința preacurată, și te roagă cu toți Sfinții să ne mântuim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, vindecă rănile noastre cu mila Ta, pentru mijlocirile Sfinților Tăi, dându-ne nouă pace neclintită.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tron însuflețit al lui Dumnezeu te-ai arătat, pentru care cetele Tuturor Sfinților se închină feței tale, Maica lui Hristos.

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Dom­nul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dum­nezeule, din stricăciune scoate-mă.

Fecioarele întru pătimiri, Îndurate, au urmat dumnezeieștii Tale Patimi, cu ale căror mijlociri potolește durerea sufletelor și trupescul chin, și mântuiește-ne pe toți cu rugăciunile Tuturor Sfinților.

Cei tineri, copile, prunci și fecioare, care bine v-ați luptat după lege, învredniciți-ne să purtăm lupta pentru viața de veci în chip virtuos, rugându-vă lui Dumnezeu, ca să ne izbăvim de orice necaz.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Mulțime nenumărată a Sfinților, ceata celor săvârșiți mucenicește, Sfinților Ierarhi, Proroci și Apostoli, pe cei ce vin la locașul vostru cel sfințit, cu mijlocirile voastre, izbăviți-i de boli și de tulburări.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Prin Pătimire, de Dumnezeu Născătoare, Fiul tău zdrobindu-l pe cumplitul șarpe, ne-a deschis nouă intrări spre viață, prin care cetele Sfinților au intrat, rugând de-a pururi pe Hristos să luăm și noi milă și har de sus.

Stihiri

Izbăvește de toată nevoia, vătămarea și neputința, ceată de Dumnezeu purtătoare a Tuturor Sfinților, pe cei ce cu credință aleargă la biserica voastră.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele din urmă, roagă-te Lui, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Condacul

Glasul al 2-lea

Podobie: Cu sângiurile tale...

Cete cerești ale Tuturor Sfinților, din toate vremurile și din tot locul, slăvind acum cu un gând pe Hristos, rugați-vă totdeauna pentru noi, ca să primim milă și har de sus.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Tuturor Sfinților, Doamne, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Același glas:

Pentru mijlocirea Preasfintei Maicii Tale, șterge, Milostive, mulțimea păcatelor noastre.

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.

Stihira

glasul al 6-lea

Podobie: Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău!

Sfinților Preacuvioși, Apostoli plini de mărire, Ierarhi ai Domnului, Mucenici nebiruiți, Prorocilor, ceata Sfintelor femei și dumnezeiasca adunare de Noi Mucenici și Mărturisitori, Toți Sfinții, știuți și necunoscuți, cei ce prin lupte și izbânzi ați proslăvit Pătimirile lui Hristos, rugați-L să scape din tot felul de nevoi și de ispita vrăjmașului pe cei ce vă laudă.

Doamne, miluiește (de 12 ori)

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Cete ale Sfinților, împreună cu îngerii, rugați pe Hristos ca să îi izbăvească de orice înșelare pe cei care Îi cântă Lui: Domnul Părinților noștri, bine ești cuvântat!

Iconomi ai credinței și ai Tainelor, Sfinți Ucenici ai Domnului, cu Mărturisitorii și cu sfințiții preoți, cercetați-ne pururea pe noi cei ce alergăm la ajutorul vostru.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Proroci plini de slavă, întru umbrele Legii ați slujit Domnului, deci, cereți de la El să dea tămăduire celor care Îi cântă Lui: Domnul Părinților noștri, bine ești cuvântat!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

De spurcatele patimi și de gânduri deșarte ferește mintea mea, Fecioară preacurată, ceea ce pe Stăpânul tuturor L-ai născut cu trup, pe Cel ce e minunat în Sfinții Săi de-a pururi.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oștile Îngerești, lăudați-L și preînălțați-L întru toți vecii.

Sfinților pustnici, prin fapte de nevoință strălucind întru nepătimire, cu tainice raze ne luminați și nouă.

Dați vindecare celor ce vin cu credință la al vostru sfânt locaș și cer degrabă ocrotirea voastră, Toți Sfinții dimpreună.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

O, voi, Toți Sfinții, care purtați multe nume, păziți-ne pe noi de toți vrăjmașii și de multe scârbe, cu ocrotirea voastră.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tu ești, Fecioară, mărire pentru toți Sfinții și Stăpână cetelor de îngeri, deci, mă scapă de neslăvirea păcatului.

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, mărindu-te împreună cu cetele cele fără de trupuri.

Îmbărbătare și râvnă și putere primim, când adeseori venim cu multă dragoste la a voastră icoană, o, voi, Toți Sfinții.

Apostoli și toți Drepții, muceniceasca ceată cu Ierarhii, rugați pe Cel singur Bun, ca să aflăm mântuire în vecii vecilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Mântuitorul nostru, ai Tăi prieteni, Sfinții, cu sârguință Te roagă pentru noi toți; cu a căror mijlocire fii nouă milostiv.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Sfinților cunună, cea plină de daruri, Stăpână, „Bucură-te!” îți aducem toți, că tu ești Maică slăvită a Celui Preaînalt.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Megalinarie

Glasul al 8-lea

Podobie: Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Bucură-te, ceată de Mucenici, cu Sfinții Apostoli, Ierarhi și Preacuvioși, Proroci și Sfinte femei, și Cuvioase, și toată adunarea Tuturor Sfinților.

Bucură-te, oaste de Mucenici, purtători de chinuri, stâlpi slăviți ai Bisericii, și cu Mucenicii cei Noi și preavitejii ostași ai Împăratului Iisus Hristos.

Tot soborul cel binevestitor de slăviți Apostoli, Ierarhi, Proroci și Drepți, Pustnici și Fecioare și purtători de chinuri, cereți de la Stăpânul iertare pentru noi.

Pe Hristos rugați-L neîncetat pentru toți cei care vin la biserica voastră, și le dați degrabă în boli tămăduire precum și mântuire, în vecii vecilor.

Cete ale Tuturor Sfinților, scoateți din primejdii pe cei care cinstesc cu dor osteneala voastră și fericita râvnă, ca unii care sunteți mijlocitori fierbinți.

Mulțime slăvită a Sfinților, rugați cu dinadinsul pe Stăpânul și Dumnezeu pentru Biserica cea luptătoare, prin care suntem noi mădulare din Trupul lui Hristos.

Îngerii și cetele Sfinților, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos și cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceți rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Troparul

Glasul al 2-lea

Apostolilor, Mucenicilor, Prorocilor, Ierarhilor, Cuvioșilor și Drepților, care bine ați săvârșit lupta și credința ați păzit, îndrăznire având către Mântuitorul, pe Acela, ca pe un Bun rugați-L pentru noi să mântuiască, rugămu-vă, sufletele noastre.

Stihira

glasul al 2-lea

Podobie: Când de pe lemn…

Cete ale Tuturor Sfinților, având îndrăznire prea multă către Hristos Dumnezeu, Maică a lui Iisus și tu, Botezătorule, Sfinți Apostoli, Evangheliști, Drepți, Cuvioși pustnici, Ierarhi și Proroci, Sfinte femei și prunci sfinți, și voi, îngeri fără de trupuri, faceți rugăciuni către Domnul, ca să dobândim și noi viața veșnică.

Glasul al 8-lea

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi de toată nevoia și necazul.

Glasul al 2-lea

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Acatistele lunii Octombrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
14 Octombrie

Rugăciuni către sfinții zilei