Biserica ne ajută să ieșim din egoism

Cuvinte duhovnicești

Biserica ne ajută să ieșim din egoism

Biserica învaţă că nu vei putea ajunge în Rai singur, ci cu fratele tău, cu aproapele tău, prin mijlocirea dragostei tale către acesta.

Biserica învaţă că celălalt, oricine ar fi, merită să fie iubit, oricâte micşorări, slăbiciuni ori handicapuri ar avea, precum zice expresia creştină: Iubeşte-l pe aproapele tău cu toate slăbiciunile sale.

Biserica îl ajută pe om să iasă din egoismul său, din sinele său egoist, şi să trăiască în bucuria dragostei către celălalt, în timp ce mentalitatea satanicească e caracterizată de expresia unui filosof existenţialist ateu (Jean Paul Sartre): Celălalt este iadul meu.

Biserica învaţă că nu vei putea ajunge în Rai singur, ci cu fratele tău, cu aproapele tău, prin mijlocirea dragostei tale către acesta.

În final, misiunea Bisericii este următoarea: fiinţând în lume şi trăind în acest veac păcătos, să conducă lumea către Împărăţia Cerurilor, către Împărăţia lui Dumnezeu, către viaţa cea veşnică şi Raiul cel ceresc.

După toate cele spuse, ce răspuns ar trebui să dăm la întrebarea: Ce legătură are Biserica cu lumea?

‒ Răspunsul e simplu, părinte. Biserica iubeşte lumea, sfinţeşte lumea, o luminează, o preschimbă, o mântuieşte.

‒ Bine ai zis. Fiecare faptă a ei, fiecare mişcare a ei, fiecare cuvânt al ei priveşte mântuirea şi sfinţirea lumii. Nimeni altcineva nu vede lumea cu atâta dragoste şi cu atâta înţelegere precum Biserica, pentru că Biserica niciodată nu a urât lumea, niciodată nu a exploatat-o, precum o exploatează oamenii lumeşti superficiali şi necugetaţi.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, traducere din limba greacă de Părintele Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 177-178)