Biserica este un minunat cer pământesc. Aşadar, precum îngerii şi Sfinţii slujesc şi stau înaintea lui Dumnezeu cu mare evlavie şi bună-cuviinţă în Cer; aşa se cade a sta şi creştinii – Păstori şi păstoriţi – în Biserică. Cu frică şi cu cutremur stau îngerii si Sfinţii în Ceruri, aşa se cade, să stea şi creştinii în Biserică. Nu se gândesc îngerii şi Sfinţii la niciun lucru pământesc şi lumesc în Ceruri, aşa şi creştinii nu se cade a se îngriji de niciun lucru pământesc şi lumesc când stau în Biserică.

Pace adâncă au îngerii şi Sfinţii în Ceruri, acest fel de pace a sufletului şi a trupului, a simţurilor şi a minţii se cade a avea şi creştinii când stau în Biserică. Dragoste şi unire au îngerii şi Sfinţii unul către altul aflându-se în Ceruri, acest fel de dragoste şi unire se cade a avea şi creştinii în Biserică. Nu vorbesc între ei îngerii şi Sfinţii în Ceruri, nici nu râd, nici nu privesc încoace şi încolo; ci cu mare luare aminte şi evlavie caută numai la singur Dumnezeu Cel ce este de faţă înaintea lor; în acest fel şi creştinii când sunt în Biserici, nu se cuvine a vorbi între ei, nici a râde, nici a căuta într-o parte şi în alta; ci numai şi numai să privească înaintea lor şi să asculte Dumnezeieştile Cuvinte cu luare-aminte şi cu evlavie socotind că stau înaintea Împăratului Ceresc, Dumnezeu.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Cum să ne purtăm în Sfânta Biserică, Editura Agapis, 2005, p. 45)