Text și context

Pericopa evanghelică de astăzi conține un episod cu un puternic impact emoțional. După ce oferă o serie de sfaturi cu relevanță practică, Mântuitorul vorbește despre copii și arată că Împărăția este a unora ca acestora. Cu alte cuvinte, ne îndeamnă să ne asemănăm lor în chestiuni precum curăția sufletului, sinceritate și spontaneitate în mărturisirea credinței. În continuare, realizează tranziția înspre o altă categorie de vârstă. Dinspre copii înspre tineri. Un exponent al tagmei lor va constitui subiectul relatării. Un tânăr bogat. E important acest aspect. E definitoriu. Îl accesorizează și se constituie totodată în piatra sa de poticneală.

Poruncile

„Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”, îl întreabă el. În loc săprimească un răspuns scurt și direct, e apostrofat. Aparent. Căci, prin faptul că-l întreabă de ce este numit bun și corelează acest aspect cu divinitatea, Hristos își mărturisește apartenența la aceasta. Pe un ton aparent plictisit, El îl trimite la porunci. Întrucât tânărul insistă să afle care ar fi ele, acestea îi sunt prezentate succint: „Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Răspunsul tânărului nu întârzie să apară. „Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?”. Dă senzația, cel puțin aparent, că și-ar dori ceva mai mult. Că nu e autosuficient și are țeluri înalte. Domnul răspunde pe măsura întrebării: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în Cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”. Îi cere, cu alte cuvinte, să I se dedice întru totul. Să treacă de la ipostaza de rob al lui Dumnezeu la cea de fiu. Răspunsul lui vine să sfârșească ex-abrupto conversația. Din rațiuni practice.

Întristarea

Întristarea se pogoară peste sufletul său, iar calea sa nu se va mai intersecta din acel moment cu cea al Învățătorului. O relatare paralelă subliniază faptul că Mântuitorul rămâne întristat, întrucât îl îndrăgise. Concluzia discuției e una grea. Ea vine să exprime tristețea lui Dumnezeu. Una mult mai apăsătoare decât a omului: „Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia Cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”. Problema nu o reprezintă bogăția, ci întrebuințarea ei nefirească.

La întrebarea Apostolilor speriați, Iisus răspunde: „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”. Istoria a demonstrat că, în decursul celor mai bine de trei milenii de când există creștinismul, cei care au știut să chivernisească bine bogăția au beneficiat de pe urma acestui amendament. Calendarul e bine reprezentat la secțiunea împărați, nobili și alte categorii de bogați. Așadar, nu ea reprezintă piatra de poticnire, ci incapacitatea unora de a o gestiona într-o manieră corespunzătoare.

În loc de concluzii

În ipostaza tânărului bogat care pleacă întristat din fața lui Dumnezeu ne regăsim adeseori. Uneori posedăm, cel puțin aparent, căci în realitate suntem noi în ipostaza posedaților, o formă sau alta de bogăție. Poate fi materială, ori e pur și simplu o excrescență a eului nostru. Alteori suntem triști că Învățătorul nu ne laudă destul, spre a ne da prilejul de a cădea în autosuficiență. Cam asta ar fi așteptat și personajul zilei. Sunt și situații în care ne pierdem încrederea în mila Sa și uităm de frumoasa concluzie a evangheliei. De fiecare dată suntem chemați a ne lăsa copleșiți de prezența binefăcătoare a lui Dumnezeu. Și a-L pune pe primul loc. Apoi, toate celelalte se vor rândui. Nu-i greu! Îndrăzniți!