Botezul cu care Ioan i-a botezat pe iudei la început a încetat. El a servit doar ca un semnal de alarmă şi de pregătire. Împăratul cerurilor era aproape, întreaga atmosferă spirituală era molcomă, în aşteptare, aşa cum se linişteşte sufletul în omul muribund. Ioan a simţit suflarea unei brize noi, proaspete, frumos mirositoare şi dătătoare de viaţă în mijlocul duhorii cadaverice a lumii. Hristos era aproape; şi Ioan a dat alarma şi a strigat către oameni să se pregătească pentru venirea Sa, să se pocăiască. Şi el i-a botezat cu apă, întru pocăinţă. 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, traducere de Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 46)