Frunzele încep încet-încet să se desprindă de pe ramurile copacilor, iar briza răcoroasă anunță sosirea toamnei în cetate. În timp ce natura își pierde treptat culorile, Iașiul înflorește pentru a doua oară. Mii de flori încep să împodobească orașul, pregătind straiul de sărbătoare, în cinstea Sfintei sale ocrotitoare.

Razele soarelui învăluiesc cupolele Catedralei Mitropolitane, a cărei curte începe să prindă viață, învăluită de zumzetul voluntarilor care sosesc rând pe rând. În drum spre facultate, trec să o salut pe Sfântă. Mai apoi, curiozitatea mă îndrumă spre „kilometrul 0” al pelerinajului, în dreptul căminului monahal ”Sfântul Gheorghe”. Bucuria mă cuprinde când îl observ pe domnul Ion Buștei, lângă baldachinul care urma să fie împodobit. M-am așezat alături de el, pe balustrada de piatră. Privea cu atenție echipa lui, care începea să descarce cutiile pline cu flori, din camionetă. Chipul îi era senin, iar în privirea sa puteai citi bucuria de a fi din nou acolo, în mijlocul oamenilor și al pregătirilor pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva.

- Bună ziua, domnule Buștei! Mă bucur că ați revenit și anul acesta, să împodobiți baldachinul Sfintei! V-am recunoscut după interviul de la Doxologia.

Mi-a răspuns cu un zâmbet cald, privind pentru o clipă spre baldachin.

- Bună ziua! Și noi ne bucurăm că am revenit la Sfânta noastră dragă! Ea ne așteaptă în fiecare an, și trebuie să fim pregătiți să o întâmpinăm cum se cuvine.

Am mai rămas câteva momente de vorbă, iar discuția noastră s-a îndreptat către ajutorul pe care Sfânta îl oferă celor care, la rândul lor, îi slujesc cu dragoste. Mi-a relatat cu convingere despre felul în care, de-a lungul anilor, a simțit că Sfânta Parascheva îi însoțește pe cei care se implică în pregătirea sărbătorii.

Apoi, cu o bucurie aparte, mi-a explicat cromatica florilor alese în acel an. Îmi vorbea despre fiecare nuanță cu o atenție aparte, explicându-mi cum fiecare floare are un rost al ei, o poveste pe care doar cei care o privesc și cu sufletul o pot înțelege.
Mi-a mărturisit că, în fiecare an, simte că Sfânta îi călăuzește în alegerea florilor. Și, de fiecare dată, se întâmplă ceva care îl uimește: una dintre culorile florilor alese sau chiar mai multe se regăsesc în veșmântul Sfintei. Fără să știe dinainte cum va fi înveșmântată, descoperă abia când ajunge la Iași această tainică potrivire.
- Parcă Sfânta îmi spune singură ce flori să-i aleg, mi-a mărturisit zâmbind.

În glasul său se simțea o bucurie sinceră, lipsită de orice urmă de oboseală. Și-a suflecat mânecile și, fără ezitare, s-a alăturat echipei. A început să muncească alături de ceilalți, așezând cu grijă florile și ajutând la împodobirea baldachinului. Pentru câteva clipe, am rămas să-i privesc. Era ceva aparte în acea imagine: oameni de la sute de kilometri de cetatea Iașului, uniți de aceeași credință și de aceeași dorință de a-i aduce un dar de mulțumire Sfintei, pentru ajutorul acordat în anul ce trecuse. Fiecare floare așezată, fiecare panglică prinsă și fiecare gest de ajutor păreau să spună aceeași poveste — povestea unei comunități care, an de an, își găsește liniștea și bucuria în apropierea Sfintei Parascheva.

Au trecut mai apoi și zilele premergătoare, de pregătire a hramului, iar Iașiul și-a deschis porțile pentru marea sărbătoare. Zilele hramului au început, iar orașul s-a umplut de oameni veniți din toate colțurile țării, din diaspora, sau chiar pelerini de altă naționalitate. Străzile au devenit neîncăpătoare, iar șirul de pelerini părea că nu se mai sfârșește. Fiecare venea cu povestea, durerea, mulțumirea sau rugăciunea sa. Unii străbătuseră sute sau mii de kilometri, alții veniseră pentru prima dată, iar alții se întorceau, an de an, să se reîntâlnească cu Sfânta lor dragă.

A venit și ziua de 14 octombrie. Spre seară, deși ziua hramului se apropia de sfârșit, rândul pelerinilor era încă consistent, de aproape douăsprezece ore. Oamenii așteptau cu răbdare momentul întâlnirii cu Sfânta, aducând în dar flori, rugăciuni, cântări și jertfa de a sta la rând. În acea zi am avut bucuria de a fi voluntar în permanență lângă baldachin. Prin binecuvântarea și ajutorul Sfintei, ajunsesem să trăiesc un lucru pe care mi-l dorisem încă din copilărie: să fiu aproape de racla ei și să pot împărți, la rândul meu, iconițe, vată și flori celor care veneau să o cinstească.
Era un gând pe care îl purtasem în suflet ani la rând, fără să știu când sau dacă va deveni realitate. Iar acum, într-un fel pe care nu l-aș fi putut plănui, Sfânta îmi îndeplinise acest vis. Mă aflam chiar acolo unde, copil fiind, îmi imaginasem că sunt aproape de ea, slujind, fie și printr-un gest atât de simplu, celor care veneau să i se închine.

La ora 22 am fost repartizat, alături de câțiva colegi, să ne ocupăm de florile pe care pelerinii le aduceau pentru Sfânta Parascheva. Primele minute au trecut liniștit. Și, timp de aproape un sfert de oră, nu am primit nicio floare. La un moment dat, din oarecare disperare, unul dintre colegi s-a apropiat de gard și i-a întrebat pe oamenii aflați la rând:

- Are cineva flori pentru Sfânta? Nu am primit niciun răspuns.

Ne-am uitat unii la alții, iar îngrijorarea începuse să-și facă loc în sufletele noastre. Florile trimise către colegii care se aflau dincolo de baldachin începeau și ele să se împuțineze considerabil. Era chiar ziua Sfintei, iar noi ajunseserăm în situația neașteptată de a ne întreba dacă nu cumva urma să rămânem fără flori.

Eram puțin triști. După toate pregătirile, după toată frumusețea florilor care împodobiseră baldachinul, gândul că, tocmai de ziua ei, acestea ar putea lipsi, ne apăsa. Dar ajutorul Sfintei avea să vină.

La un moment dat, dintre oamenii care așteptau la rând, o doamnă s-a apropiat sfios de gard. Ținea în mâini un buchet mic de flori și, parcă neștiind sigur dacă se află în locul potrivit, ne-a întrebat:

- Aici se dau florile pentru Sfânta Parascheva?

Am zâmbit ușurați și i-am mulțumit. Am primit buchetul cu bucurie.

Apoi, aproape fără să ne dăm seama, a venit un alt pelerin cu un buchet. Și încă unul. Și încă unul. De la ora 22:30 și până la miezul nopții, florile au început să vină într-un flux continuu, atât de mare, încât am fost nevoiți să mai chemăm voluntari în ajutor.
Priveam uimiți și încercam să ținem pasul. Crizanteme. trandafiri, margarete, busuioc, crini, lalele și nenumărate alte flori se adunau lângă racla Sfintei. Fiecare buchet venea din mâinile unui alt om, cu un alt gând și o altă rugăciune, dar toate ajungeau în același loc: la Sfânta Parascheva.

Și atunci mi-am amintit de vorbele domnului Ion Buștei. Îmi spusese că, în fiecare an, Sfânta îi insuflă florile pe care să le aleagă și că, de multe ori, culorile acestora se regăsesc apoi în veșmântul ei, fără ca el să știe dinainte.
În seara aceea, am înțeles poate puțin mai mult ce voia să spună.

Cu doar câteva minute înainte ne întrebam dacă vom mai avea flori. Apoi, fără să cerem direct de la pelerini, fără să știm de unde vor veni, florile au început să sosească una după alta. Și nu doar câteva. Ci atât de multe, încât nu mai știam unde să le așezăm. Ajutorul Sfintei vine întotdeauna, chiar și în momentele în care te aștepți mai puțin, într-un mod neprevăzut, tainic.
Spre miezul nopții au ajuns câteva buchete mari de flori, deosebit de elegante. Le-am așezat cu grijă alături de celelalte, pregătindu-le apoi să le trimitem către colegii din față, pentru a fi împărțite din nou pelerinilor, fiecăruia câte o floare, ca amintire și binecuvântare de la Sfânta Parascheva.

O colegă de voluntariat, privind buchetele pentru câteva clipe și apoi zâmbind, a transpus în cuvinte tot ceea ce trăisem în acea seară:

- Ce    buchete    frumoase    de    flori    a    primit    de    ziua    ei    Sfânta    Parascheva!

(George Bogdan Nechita, voluntar al Colegiului Sfântul Nicolae, Iași, 2025)