Țarinile și roadele lor (Luca 12, 16-21)
Privind înspre exemplul negativ al bogatului, suntem chemați să înțelegem că atunci când ne rodește țarina nu trebuie să ne gândim la construirea de noi hambare. Sau, în orice caz, nu doar la acest lucru. Trebuie să-i avem în vedere pe cei care n-au avut parte de belșug aidoma nouă. Să-i cercetăm pe săraci și să le alinăm durerile și suferințele. Apoi, ne îndeamnă să înțelegem că nu avem voie, cu niciun chip, să cădem în lanțurile autosuficienței. Acestea nu sunt decât semne ale robiei.
Text și context
Parte a unei diatribe adresate fariseilor, pericopa evanghelică a celei de-a douăzeci și șasea duminici după Rusalii vine să vorbească despre valori perene. Nu omite nici raportul dintre material și spiritual. Povestea e una frumoasă și de sezon. Căci, în perioada aceasta, în mai multe părți ale lumii, oamenii care se ocupă cu activități agricole adună roada. Or, e de presupus că, în anii cât de cât buni, o citesc cu drag și aproape că se regăsesc în prima parte a ei.
Roada, hambarele și bogatul
Fără a se pierde în descrieri inutile, Hristos intră ex abrupto în subiect. Arată că unui om bogat i-a rodit țarina. Simplu și precis. Datele problemei sunt sintetizate prin intermediul unei propoziții din opt cuvinte. De aici încolo, acțiunea se desfășoară pe un alt plan. Cel interior. Al gândurilor omului. Și al răspunsurilor pe care acestea le primesc din partea lui Dumnezeu.
Precum era de așteptat, abundența de rod aduce cu sine o serie de întrebări. De preocupări. Cu privire la depozitarea și păstrarea lor. În absența unor spații adecvate pentru a face acest lucru, îngrijorarea vine să-și facă loc în sufletul său. Ca atare, năpădit de gânduri, e pus în postura de a găsi soluția: „Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele”, e răspunsul pe care propriile sale gânduri îl fabrică după ce cugetă atent.
Autosuficiența
Dacă totul s-ar fi oprit aici, deznodământul ar fi fost probabil unul diferit. Urmează însă alt gând. Unul menit a enerva divinitatea: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”, își spune omul. În acel moment, însă, Domnul intervine. Îl numește nebun. Greu titlu. În vremea aceea, a numi pe cineva astfel echivala cu faptul de a-l considera eretic. Ori a-l blestema. Apoi, îi comunică o realitate tristă: „În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”. Concluzia întregii narațiuni îi aparține lui Iisus: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.
Cei care compun auditoriul imediat sunt astfel invitați să înțeleagă clar că spiritualul e mai important decât materialul. În orice situație și context. Nimic nu justifică punerea celui din urmă înainte. Iar autosuficiența nu poate avea decât consecințe auto-distructive. Așa cum, povestea bogatului căruia îi rodește țarina vine să ilustreze.
În loc de concluzii
Pericopa evanghelică a duminicii pe care o avem în vedere vine să spună multe lucruri omului contemporan. Privind înspre exemplul negativ al bogatului, suntem chemați să înțelegem că atunci când ne rodește țarina nu trebuie să ne gândim la construirea de noi hambare. Sau, în orice caz, nu doar la acest lucru. Trebuie să-i avem în vedere pe cei care n-au avut parte de belșug aidoma nouă. Să-i cercetăm pe săraci și să le alinăm durerile și suferințele. Apoi, ne îndeamnă să înțelegem că nu avem voie, cu niciun chip, să cădem în lanțurile autosuficienței. Acestea nu sunt decât semne ale robiei. Îndrăzniți!
„Binomul” Marta-Maria sau despre cum putem obține fericirea cerească
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro