Sărăcia nu are nevoie de lucruri pământeşti şi vremelnice. Numai acela este sărac, care doreşte să dobândească ce nu are; și cine nu doreşte nimic, este bogat. Că nu este sărac cel mulţumit cu sărăcia sa şi slăveşte pe Domnul.

Fericit săracul acela care are pe Domnul ajutător în necazuri şi în strâmtorări, căci va avea mângâiere şi îndrăzneală, slavă şi cunună în împărăţia veşnicei fericiri. Fericită este sărăcia fiindcă goneşte mândria, pricină a multor rele, deschide porţile cerului, şi se învredniceşte să ia, împreună cu Mucenicii, cununa răbdării.

Bucură-te săracule, şi veseleşte-te şi te nevoieşte, să însoţeşti pe Stăpânul cel sărac, gol, spânzurat pe Lemn, ca să dobândeşti bogăţia slăvitei Sale învieri, în Împărăţia Cerurilor!

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 199)