Bucuria şi tristeţea sunt realităţi prezente încă de la început în viaţa noastră. Bucuria conferă o stare de bine, în timp ce tristeţea este însoţită de o stare de suferinţă morală şi, uneori, de durere fizică.

Bucuria reflectă o stare de echilibru a corpului şi un nivel ridicat de activitate. Trăsăturile feţei sunt destinse sau surâzătoare, gesturile sunt ample sau degajate. Gândirea este ageră şi creatoare, imaginaţia lucrează intens. Părintele Lev Gillet spunea „bucuria este la bază recunoştinţă. Este un act de mulţumire pentru tot ceea ce primim. Ea exprimă conştienţa că Dumnezeu ne-a dat în stăpânire lumea“.

În ceea ce priveşte tristeţea, aceasta se caracterizează prin contracţii resimţite la nivelul laringelui şi faringelui, lacrimile, scăderea tonusului şi o diminuare evidentă a activităţii generale şi a imaginaţiei. Despre ea Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că este o rană a sufletului. Nu e de mirare deci că, în timp ce bucuria dovedeşte şi contribuie la echilibrul organismului, tristeţea intensă şi permanentă afectează funcţionarea sistemului imunitar. Devenim mai predispuşi la a contracta virusuri şi bacterii. Ajunşi la un anumit nivel de intensitate a disperării, ne simţim în impas şi putem vedea moartea ca singura rezolvare posibilă. În această situaţie, există un mare risc de instalare a unor boli fizice incurabile.