Ca să înțelegem bine că ne este la îndemână să fim totdeauna în sărbătoare, că pentru aceasta nu- i deloc nevoie de o zi anumită și că nu putem fi încătușați de vreme, ascultați ce zice Pavel: „Astfel, să fim în sărbătoare…”. Când scria acestea, nu era o zi de sărbătoare, ci el arăta că nu data este îndreptarul sărbătorii, ci curăția gândului. O sărbătoare, la drept vorbind, nu-i nimic altceva decât bucurie; dar bucuria duhovnicească n-are alt izvor decât gândul că ai săvârșit fapte bune. Cel ce are o conștiință bună și este săvârșitor de fapte bune, poate fi necontenit în sărbătoare.

De exemplu: Cincizecimea a trecut, dar sărbătoarea n-a trecut deloc, căci orice sfântă adunare este o sărbătoare. Cu ce se dovedește aceasta? Cu cuvintele Domnului, care zice: „Oriunde se vor găsi doi sau trei adunați în numele meu, voi și Eu cu ei”. Și din clipa când Însuși Hristos se află în mijlocul credincioșilor adunați, cum ar putea mai bine să arate o sărbătoare? Acolo unde se întâlnesc rugăciuni și învățăminte, binecuvântarea preoților și ascultarea legilor dumnezeiești, adunarea fraților și legământul adevăratei dragoste, vorbirile oamenilor cu Dumnezeu și ale lui Dumnezeu cu oamenii, cum nu va fi aceasta o sărbătoare – și încă una aleasă? Ceea ce alcătuiește o sărbătoare, nu-i o numeroasă adunare, ci virtutea acelora care se adună.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 61)