Un sfânt părinte din vremea modernă, Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913), a exprimat acest lucru astfel:

„Minunatele lucruri ale lumii acesteia sunt numai chipuri ale frumuseţii de care lumea zidită întru început era plină, aşa cum au văzut-o Adam şi Eva. Acea frumuseţe a fost nimicită de păcatul primilor oameni; închipuiţi-vă o minunată statuie făcută de un meşter iscusit – şi dintr-odată cineva o face zob, precum un trăsnet. Ce rămâne din ea? Bucăţi. Le putem aduna; putem căuta nasul, o bucată de braţ sau faţa. Bucăţile separate păstrează semnele frumuseţii trăsăturilor sale, dar ele nu mai alcătuiesc armonia de la început, întregul şi frumuseţea de la început. Tot aşa şi căderea în păcat a primilor oameni a nimicit frumuseţea lumii lui Dumnezeu, nouă rămânându-ne numai bucăţile ei, după care putem să ne dăm seama de frumuseţea dintru început.”

Odată, pe când stătea la fereastră în timpul nopţii, Sfântul Varsanufie a arătat către lună, zicând fiilor săi duhovniceşti:

„Ia uitaţi-vă – ce privelişte! Aceasta ne-a rămas ca mângâiere. Nu e de mirare că Prorocul David zice: «Că m-ai veselit, Doamne, întru făptura ta, şi întru lucrurile mâinilor Tale mă voi bucura» (Psalmul 91, 4). Că m-ai veselit, zice el, chiar dacă acesta nu e decât un chip al minunatei frumuseţi, de neînţeles pentru mintea omenească, care a fost zidită întru început. Nu ştim ce fel de lună era atunci, ce fel de soare, ce fel de lumină... Toate s-au schimbat după cădere.”

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, ediția a II-a, revizuită, Editura Sophia, București, 2011, p. 28)