Căderile noastre în mânie şi în celelalte fapte ale patimilor ne arată mândria duhovnicească avută înainte şi, fără să vrem, ne smeresc. Dacă ne vom strădui să distrugem această rădăcină, mlădiţele de la sine se vor veşteji.

Trebuie să avem parte de multe încercări până să ne cunoaştem neputinţa cu adevărat şi să ne smerim. Şi acest lucru nu se dobândeşte în puţin timp, ci de-a lungul vremii. Chiar căderile noastre înfrânează aroganţa noastră şi, fără să vrem, ne smeresc. Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se pocăieşte decât un drept care se mândreşte.

Cel ce cade şi se ridică, cel ce se căieşte şi se smereşte este mai bun decât cel ce nu cade şi nu se căieşte şi nu se smereşte; din lupte învăţăm arta războiului.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 127-128)