Pentru a merge pe calea lui Hristos, trebuie să ne ducem crucea cu supunere, neobosiţi, neblestemând-o, ci binecuvântând-o, împlinind porunca lui Hristos, lepădându-ne de noi înşine şi mergând în urma lui Hristos pe calea cea îngustă, ce duce în Împărăţia Cerurilor. Iar noi vrem cu toţii ca drumul vieţii noastre să fie larg, încăpător, fără nici un fel de spini, murdărie, pietre şi gropi, să fie presărat cu flori – dar Domnul ne arată o altă cale: calea pătimirilor.

Se cuvine să ştim că pe această cale, oricât ar fi de grea, dacă ne vom întoarce către Hristos din toată inima El Însuşi ne va ajuta în chip uluitor pentru noi; El ne va sprijini când vom cădea, ne va întări, ne va îmbărbăta şi ne va mângâia. Şi atunci vom pricepe cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre faptul că necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare (2 Corinteni 4, 17): atunci pătimirile scurtei noastre vieţi ne vor părea uşoare.

Când vom străbate această cale, ce pare grea şi cumplită numai la început, când vom simţi harul lui Dumnezeu care ne întăreşte, atunci ne vom duce cu bucurie şi cu smerenie crucea, ştiind că prin aceasta ni se deschide intrarea în Împărăţia Cerurilor.

Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să-i învrednicească pe toţi de veşnica, slăvită şi nesfârşita viaţă împreună cu El, cu Tatăl Lui, cu Duhul Sfânt şi cu toată ceata sfinţilor îngeri. Amin.

(Sfântul Luca al Crimeei, La portile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Sophia, București, 2005)