Gheronda, cum să scap de părerea înaltă ce o am despre mine?

– Dacă te întorci către sine și ajungi să te cunoști, vei vedea atât de multă urâțenie, încât tu singură o să te scârbești de tine.

Dacă omul nu se cunoaște pe sine însuși, ca să se smerească în mod firesc, smerenia nu-i poate deveni o stare permanentă, ca să rămână Harul lui Dumnezeu înlăuntrul său. Dacă se tot învârte în jurul cozii, atunci diavolul este în stare să-i mănânce toți anii vieții, chiar de i-ar da Dumnezeu anii lui Matusalem. Adică o dată îi aduce diavolul gândul cum că este cineva, altă dată omului îi vine gândul smerit că nu este nimic. O dată, diavolul, altă dată omul; o dată va câștiga unul, altă dată celălalt. Și astfel vor cânta la nesfârșit același refren.

– Văd, Gheronda, că toate maicile m-au întrecut în virtute, chiar și cele mai tinere.

– De vreme ce nu te-ai smerit singură, ai fost smerită de alții. Știi ce fac specialiștii atunci când vor să trimită o rachetă în spațiul cosmic? Încep numărătoarea inversă de la numerele mai mari la cele mai mici: „Zece, nouă, opt, șapte…unu, zero!”. De îndată ce ajung la zero, se lansează racheta. Tot astfel și tu, acum că ai ajuns la zero, te vei lansa și vei zbura la înălțime.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 84-85)