„Când am intrat prima dată într-o biserică ortodoxă, am fost sigur că voi deveni ortodox” – interviu cu Părintele Sergio Ernesto Mainoldi

„În Ortodoxie nu există trecut sau modernitate, ci manifestarea darurilor Duhului Sfânt.”

Părintele Sergio Mainoldi are studii în filosofie și teologie. A studiat filosofia la nivel de masterat la Universitatea din Milano, apoi a urmat un doctorat în filosofie la Universitatea din Salermo, finalizat în 2006, iar în perioada 2006-2009 a urmat studii de teologie la Institutul Saint Serge din Paris. Din 2018, Părintele Sergio Mainoldi a obținut Abilitarea Națională în Italia de Profesor Asociat în filosofie medievală și filologie medievală latină, în cadrul Universității din Salermo. Preocuparea principală de cercetare se află în zona Patristicii, studiilor Bizantine și în zona filosofiei și filologiei latine medievale. Realizările academice principale ar fi traducerea din Scottus Eriugena a lucrării De praedestinatione și realizarea monografiei Dietro „Dionigi l’Areopagita”. La genesi e gli scopi del Corpus Dionysiacum (2018). Actualmente slujește într-o parohie ortodoxă la Vigevano.

La ce vârstă v-ați apropiat de Ortodoxie?

Nu am fost botezat în copilărie, ci mai târziu, pe la vârsta de 25 de ani. M-am născut într-o familie catolică. Am descoperit Biserica Ortodoxă în timp ce eram student la filosofie, la Universitatea din Milano.

Ce v-a atras la Ortodoxie?

În adolescență s-a trezit credința în sufletul meu. M-am apropiat de Biserica Catolică, însă am devenit destul de confuz, ca să nu spun dezamăgit: nici liturghia, nici calea de apropiere de rugăciune, nici învățătura teologică nu mi-au provocat interesul. Mai mult, nu am putut găsi în învățătura catehetică nici învățăturile Părinților pnevmatofori, nici mărturii despre profunda tradiție a experienței mistice creștine (atât din Est, cât și din Vest). În cele din urmă, am găsit cartea Pelerinul rus, care mi-a permis să descopăr tradiția isihastă. Din acest moment, am simțit că în Biserica Ortodoxă tradiția este vie. În Ortodoxie nu există trecut sau modernitate, ci manifestarea darurilor Duhului Sfânt.

A fost o persoană care v-a influențat hotărârea de a vă apropia de Tradiția răsăriteană sau scrierile patristice au fost decisive?

În timpul în care am descoperit Biserica Ortodoxă studiam filosofie medievală la universitatea din Milano. Am intrat în contact cu scrierile Părinților Bisericii și ale teologilor medievali. Așadar, aș putea spune că scrierile Părinților au fost un ghid important pentru mine. Când am intrat prima dată într-o biserică ortodoxă, am fost sigur că voi deveni ortodox și am simțit că am fost astfel călăuzit ca să primesc botezul în Biserica Ortodoxă. Scrierile Părinților nu sunt doar niște scrieri filosofice: viața spirituală a Părinților Bisericii constituie dovada învățăturilor lor, de aceea este foarte important să le imităm exemplul personal. Credința creștină presupune relație personală, chiar dacă Persoana nu este prezentă în mod direct. În fiecare Liturghie, înainte de Sfânta Împărtășanie, noi cerem lui Hristos – care este în mod invizibil prezent – să ne învrednicească a ne împărtăși cu Sfintele Daruri și de a le împărți poporului lui Dumnezeu.

Cum ați perceput lucrarea Duhului Sfânt în viața sfinției voastre?

Lucrarea Duhului Sfânt se face simțită tot timpul, în fiecare dintre noi. Dacă ne gândim la momente speciale din viața noastră, mai ales greutăți, putem percepe în mod clar lucrarea Lui. Cred că fiecare om implicat în viața Bisericii experiază foarte multe dovezi ale ajutorului Duhului Sfânt și ale călăuzirii lui Dumnezeu. De asemenea, lucrarea îngerilor se face de multe ori simțită în viața noastră, încât cred că și cel mai înverșunat ateu, dacă ar afla despre astfel de experiențe, s-ar converti.

Există diferențe majore cu privire la post între Est și Vest?

Postul, conform spiritualității occidentale, este relaționat mai mult cu ascetismul individual. În zilele noastre, practica postului, ca practică generală a credincioșilor, nu este cerută în Biserica Catolică. Așadar, postul a devenit o practică a trecutului. Mentalitatea vestică a pierdut dimensiunea eshatologică a darului creației făcut umanității. Consumerismul este consecința directă a acestui abandon al postului. În Ortodoxie, postul exprimă sinergia dintre Biserica pământească și Dumnezeu.

Există în Biserica Catolică ceva similar isihasmului din Biserica Răsăriteană?

În fapt, chiar dacă nu într-un mod similar, creștinătatea apuseană are o foarte bogată tradiție a rugăciunii, din perioada patristică și până în Evul Mediu, însă această tradiție gradual a devenit prerogativa misticilor, iar dimensiunea mistică a rugăciunii s-a separat de evlavia generală a creștinilor.

Credeți că există vreun element al spiritualității răsăritene care ar putea constitui o punte între Orient și Occident?

Isihasmul este foarte atractiv pentru occidentali, însă în cele mai multe cazuri este văzut ca o tehnică individuală de progres spiritual. Mulți dintre cei ce sunt atrași de Rugăciunea lui Iisus nu ajung să perceapă dimensiunea eclesială, în care isihasmul ar trebui practicat.

Ce credeți despre diferențele dintre biserica Ortodoxă și cea Catolică?

Cred că diferențele sunt semnul vizibil al spiritului nevăzut al dezbinării, care a marcat creștinismul de la începuturile sale. Cu catolicii noi împărtășim cele șapte sinoade ecumenice. Filioque este o doctrină care în mod oficial a fost refuzată de Papi, până când împărații germani au reușit să o impună în Biserica Apuseană. Nu văd o mare dificultate ca acest adaos să fie scos din Crez, ci mai curând dificultatea apare când luăm în calcul problema identității Bisericii Apusene care s-a dezvoltat în contrast față de Biserica Răsăriteană. Cu privire la primatul papal, din nou, doctrina primului mileniu ar trebui să ne ghideze să reparăm această problemă în lumina Canonului 34 Apostolic: nici unul fără pluralitate, nici pluralitatea fără unul. Văd mai multe probleme cu dogma Imaculatei concepții, deși această dogmă este interpretată de mulți credincioși într-o manieră ortodoxă – subliniindu-se fecioria Maicii Domnului, din momentul zămislirii –, iar mulți nici măcar nu suspectează prezența doctrinei păcatului originar în această dogmă.

Ați putea să ne vorbiți despre diferențele dintre spiritualitatea răsăriteană și cea apuseană?

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, spunea că diferențele între cele două Bisericii ar putea fi soluționate de teologi într-o noapte, însă ceea ce este mult mai dificil este depășirea diferențelor etosului creștin care s-a dezvoltat diferit între Răsărit și Apus. În Apus, tendința este aceea de a concepe sacrul: sacramentele, ritul, icoanele, obiectele sfinte ca „simboluri” a ceva ce este reprezentat, dar nu direct implicat sau prezent. În Răsărit simbolul este, potrivit etimologiei acestui cuvânt, unirea dintre ceea ce nu este văzut și noi, prin intermediul formei văzute ori a materiei sensibile. Acest lucru este destul de evident cu venerarea icoanelor: pentru apuseni icoana este o reprezentare, pentru răsăriteni este prezența persoanei zugrăvite. Pentru ortodocși spiritul nu poate fi separat de trup, scopul mântuirii este deplina sinergie între spirit și trup, nu depășirea trupului. Ideea că spiritualizarea poate fi obținută în afara trupului sau depășind trupul este afectată de eroarea origenistă, iar spiritualitatea apuseană a moștenit-o în bună măsură.

Ce ne puteți spune despre comunitatea ortodoxă din Italia?

Credincioșii ortodocși din Italia constituie a doua comunitate religioasă, după cea catolică. Statisticile vorbesc despre 2,5 milioane. Majoritatea dintre ei sunt români, urmați de ucraineni, moldoveni și ruși. Există, de asemenea, o prezență semnificativă a creștinilor copți și etiopieni. Acesta este un fenomen mai nou, apărut în ultimii 25 de ani. Mai mult sau mai puțin, toate comunitățile ortodoxe au o organizare eclesială în Italia. Arhiepiscopia Ortodoxă a Patriarhiei Ecumenice este cea mai veche de pe teritoriul Italiei. Aceasta a obținut un acord oficial (Intesa) cu Republica Italiană.

Sunt multe cazuri de convertiri la Ortodoxie în comunitatea pe care o păstoriți?

Avem destul de multe convertiri. Aceste convertiri sunt cel mai bun exemplu pentru parabola semănătorului: unii dintre convertiți rodesc, unii cresc repede, dar nu dau roade, iar alții se ofilesc. Italienii care devin ortodocși sunt adesea foarte activi în comunitățile lor. Un număr semnificativ de preoți sunt de origine italiană – cel puțin în Mitropolia noastră și în Biserica Rusă. Ortodoxia în Italia este în creștere, în primul rând datorită fenomenului migrației.

Care credeți că este viitorul Ortodoxiei în Occident?

Biserica Ortodoxă în diaspora are șansa de a răspândi comoara ei de spiritualitate, bogăția liturgică și tradiția ei teologică. Cu toate acestea, dacă suntem divizați, mărturia noastră va fi diminuată. Ortodoxia este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică Biserică. În același timp, avem responsabilitatea de a căuta „unitatea tuturor”, în special cu creștinii cu care nu suntem în comuniune. Această unitate ar trebui văzută în sfințenie și conform sobornicității bisericii.

De la același autor

Ultimele din categorie