Când deschizi ușa inimii tale, se luminează cărarea către inima celuilalt
A cunoaște înseamnă deja a ne ruga unul pentru celălalt, înseamnă că atunci când primesc în inima mea un om, îl pun la picioarele Domnului, știind că Domnul este deja în inima mea.
Fac parte dintr-o comunitate frumoasă. Mulți dintre noi am crescut împreună. Alții abia pășesc pragul. Cum e destul de greu să te uiți la un grup închegat și să te întrebi cum să îți faci loc, am luat decizia de a lucra conștient la integrare. Și când mă pregăteam să merg spre unul dintre oamenii pe care nu am reușit încă să îi cunosc, mă oprește din drum o doamnă. Îmi spune că a venit spre mine ca să mă cunoască, i-am devenit dragă în ultimele zile.
Pe măsură ce am îmbrățișat-o, m-am cutremurat. Uite, mi-am spus, tu ți-ai deschis azi inima ca să faci loc unui om nou, ca să mergi înspre el, dar altcineva a venit înspre tine, căci ușa ta era deschisă. Și mergând mai departe, gândeam, ce minune poate să fie aceasta?! Crezând că eu integrez omul, mă aflu, de fapt, integrată în El.
Căci a cunoaște înseamnă deja a ne ruga unul pentru celălalt, înseamnă că atunci când primesc în inima mea un om, îl pun la picioarele Domnului, știind că Domnul este deja în inima mea, chiar dacă eu abia acum I-am deschis ușa. Între casa sufletului meu și casa inimii doamnei s-a făcut un drum de lumină. Ce-ați spune dacă am lumina toate drumurile?
Avem de învățat și de la cei de altă credință
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro