Când devine cădere atacul unui gând de-a stânga?
Vine gândul şi-l alungi imediat. Aceasta nu este cădere. Vine şi discuţi cu el. Aceasta este cădere.
- Părinte, când devine cădere atacul unui gând de-a stânga?
- Vine gândul şi-l alungi imediat. Aceasta nu este cădere. Vine şi discuţi cu el. Aceasta este cădere. Vine, îl primeşti puţin şi apoi îl alungi. Aceasta este o jumătate de cădere, pentru că şi în cazul acesta te vătămi, fiindcă diavolul ţi-a întinat mintea. Adică este ca şi cum ar veni diavolul şi tu i-ai spune: „Bună ziua. Ce faci? Bine? Ia loc, să te cinstesc cu ceva. A, eşti diavolul? Pleacă”. Dacă ai văzut că este diavolul de ce l-ai băgat înăuntru? L-ai cinstit şi va reveni.
(Cuviosul Paisie Aghioritul – Nevoinţă duhovnicească, vol. III, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 71)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro