Dacă duhovnicul este dornic să ne primească spovedania, nu ne strică să ne mărturisim păcatele în fiecare zi, dar trebuie să știm cum să o facem. Cel care petrece tot timpul în rugăciune își vede viaţa precum o linie dreaptă și atunci când doarme și când e treaz. Și dacă o pietricică apare pe drumul lui, cu o singură mișcare imediat o înlătură și își continuă drumul drept. Cei care se roagă neîncetat se roagă cu un singur gând, vorbesc cu un singur gând și se spovedesc cu un singur gând. Și atunci spovedania zilnică le este de mare folos. I-am spus odată Părintelui Sofronie: „De ce nu practicăm și noi spovedania zilnică?” Și mi-a răspuns: „Niciodată nu am avut destul timp pentru aceasta. Am fost atât de prins cu cele necesare supravieţuirii mănăstirii, încât nu am putut să le ofer oamenilor posibilitatea de a se spovedi zilnic”. Dar monahii și monahiile, dacă vor să se spovedească zilnic, trebuie să știe cum să o facă. Trebuie să se adune într-un singur gând și să spovedească un singur gând, într-un minut. Atunci spovedania zilnică este foarte folositore pentru ucenic și posibilă din punct de vedere practic pentru duhovnic. În afară de primele două, trei spovedanii, când trebuie să dăm oamenilor tot timpul de care au nevoie, dacă spovedania continuă să ceară prea mult timp, ea devine, cum ar spune francezul, un traitement psychique (un tratament psihologic) și nu o spovedanie în Duh. Așa că trebuie să fim conciși. Problema nu este cât de deasă sau cât de rară trebuie să fie spovedania; ea trebuie să fie potrivit nevoilor fiecăruia.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2012, pp. 39-40)