Lucru uimitor: Domnul mi-a poruncit să ţin mintea mea în iad şi să nu deznădăjduiesc. El este atât de aproape de noi: „Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20), şi încă: „Cheamă-Mă în ziua necazului tău, şi Eu te voi izbăvi şi tu Mă vei preamări” (Psalm 49, 15).

Când Domnul se atinge de un suflet, acesta se face tot nou, dar lucrul acesta e înţeles numai de cel ce l-a cunoscut din experienţă, pentru că fără Duhul Sfânt e cu neputinţă să cunoaştem cele cereşti, şi acest Duh este dat pe pământ de către Domnul.

Cine va descrie bucuria de a cunoaşte pe Domnul şi de a tinde neîncetat spre El ziua şi noaptea?

Ah, cât de fericiţi şi norocoşi suntem noi, creştinii! Nu e nimic mai preţios decât a cunoaşte pe Domnul, şi nu e nimic mai rău decât a nu-L cunoaşte pe El. Dar fericit este şi acela care, chiar dacă nu cunoaşte, totuşi crede.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 143)