Spuneţi-ne ceva despre împărtăşirea călugărilor, despre deasa împărtăşire.

Călugării din mănăstiri, dacă au duhovnic bun, să se spovedească cât mai des. La noi spovedania, cum vedeţi este o dată pe săptămână, vinerea. Dar am călugări foarte treji, care vin de două-trei ori pe săptămână la mărturisire: „Părinte, n-am fost la Utrenie, părinte, am rămas în urmă cu canonul; părinte, am mâncat înainte de masă”, sau te miri ce. Dacă îl mustră conştiinţa, el vine, îi pui mâna pe cap, îl dezlegi şi se uşurează. Aşa că şi călugării bătrâni şi bolnavi se pot împărtăşi o dată pe săptămână; ceilalţi, dacă le dă voie duhovnicul, se pot împărtăşi, cel mai rar, la patruzeci de zile, cel mai potrivit, o dată pe lună.

Dar avem vreun temei la Sfinţii părinţi pentru împărtăşania la patruzeci de zile?

Da, avem la Sfântul Simeon al Tesalonicului. El zice că o dată la patruzeci de zile fiecare să se pregătească şi să se împărtăşească, dacă n-are vreo oprire canonică. Este păcat care te opreşte douăzeci de ani de la Împărtăşanie. În caz de moarte, dacă vezi că omul este gata, îi dai împărtăşania. Nu-l mai poţi opri în caz de moarte; iar dacă nu moare şi mai trăieşte, face în continuare canonul dat. Aşa să ştiţi.

Se poate împărtăşi cineva fără să se spovedească?

Nu. Niciodată. Nici în caz de moarte şi de altceva, nu. Întâi spovedania şi apoi să se împărtăşească.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol. II, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 24-25)