Dacă voieşti a spori, păzeşte între fraţi această pravilă a Prorocului: „Zis-am: păzi-voi căile mele, ca sa nu greşesc eu cu limba mea” (Psalmul 38, 1), precum şi următoarea: „Tulburatu-m-am şi n-am grăit” (Psalmul 76, 4). Nu urma celor care bolesc de necredinţă şi cârtire, şi străduieşte-te totdeauna a nu băga în seamă cuvintele smintitoare ale altora, ca şi cum ai fi surd şi mut. Mai presus de toate, păzeşte următorul lucru: pune-te în rândul celor nebuni şi nepricepuţi, ca să fii înţelept (I Corinteni 3, 18), adică nu chibzui, nu iscodi, nu despica firul în patru când părintele tău îţi va porunci să faci ceva, ci plineşte porunca cu toată simplitatea şi smerenia, cât se poate mai repede, întăreşte inima întru această aşezare şi lesne vei putea să porţi până în sfârşit jugul cel bun al ascultării, şi nicio ispită, nicio meşteşugire a diavolului nu te va putea clinti în ştiinţa de a trăi în obşte. Nu gândi, totuşi, că eşti încercat în păstrarea răbdării şi seninătăţii atunci când ceilalţi sunt buni cu tine, adică atunci când nimeni nu te amărăşte şi nu te prihăneşte, fiindcă asta nu stă în puterea ta şi nu este semn al virtuţii tale, ci atunci când suferi cu blândeţe defăimarea şi necinstirea, numai atunci poţi spune că ai deprins răbdarea.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 113-114)