Când sufletul iubește sincer rugăciunea

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Când vine seara, să mulţumim pentru toate, căci Domnul este Dătător de viaţă, Care (pe toate) le dă. Aşa ne arătăm dragostea faţă de El şi, pentru aceasta, ne va alipi Luişi.

Şi aşa, neîncetat, în simplitatea inimii şi cu vorbele noastre, fiecare suflet să cadă înaintea Domnului - pe lângă pravila ce o avem şi care ne este trebuincioasă (căci de nu avem pravilă, atunci cel necurat ne va da o altă pravilă, alte gânduri). Aşadar, este nevoie de rugăciune - oricât de scurtă ar fi ea, să ne ridicăm pe loc din pat, din somn, şi de îndată să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că S-a milostivit a ne trece cu bine peste încă o noapte. Când vine seara, să mulţumim pentru toate, căci Domnul este Dătător de viaţă, Care (pe toate) le dă. Aşa ne arătăm dragostea faţă de El şi, pentru aceasta, ne va alipi Luişi.

Dacă sufletul iubeşte sincer rugăciunea, nu se mai poate despărţi de Părintele său. Este neîncetat cu El, mereu în prezenţa Sa – fie că vorbeşte cu oamenii, fie că este la muncă, la serviciu. Este neîncetat cu El și se mişcă în prezenţa Sa, precum îngerii şi sfinţii. Iată, aceasta este arvuna Împărăţiei Cerurilor, încă de aici, de pe pământ. Un astfel de suflet s-a obişnuit cu viața cerească, și trece din această viaţă, a multelor chinuri şi osteneli, la bucuria cea veşnică a fericirilor, ca unul ce s-a curățit încă de aici.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 110)