Când ți se împlinesc dorințele, adu-ți aminte să mulțumești!
Dintre cei zece leproși primitori de milă, adică vindecați, doar unul se întoarce la picioarele lui Iisus și spune: Mulțumesc! Și acesta era de alt neam. El devine un alt om, ceilalți nouă niște chinuiți, după slovele Sfântului Ioan Gură de Aur, „fiind torturați cei care, împlinindu-li-se dorința, rămân lipsiți de mulțumire”.
Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși care stăteau departe, și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-Ți milă de noi! Și văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare, slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ, la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I.
Teologia satului stă cuprinsă în această propoziție: Dumnezeu (Iisus Hristos) intrând într-un sat a fost întâmpinat... Da, înainte vreme, Dumnezeu intra mai des în satele noastre, în orașele noastre, în casele țărănești, în casele orășenilor. Și era așteptat cu mâna streașină la ochi. Azi, pe ulițele satelor, câte mai sunt, nimeni nu-L mai așteaptă pe Dumnezeu. Uneori, câte-o pâlpâire de om, cu mâna întinsă, așteaptă poștașul să aducă amărâta de pensie, dacă este. Înainte vreme, nu era nici aceasta, dar erau altele... bune, sfinte și frumoase.
Iată-L pe Mântuitorul întâmpinat acum de zece leproși care ridică glasul spre a cere milă. Curios, ei nu cer vindecare. Simplu și drept ar fi fost să-L roage pe Iisus: Doamne, fă-ne bine, curăță-ne de această cumplită suferință! Nu, ei spun: Iisuse, Învățătorule, fie-Ți milă de noi. (...)
Preoția și medicina din zilele noastre trebuie să fie depozitarele milei, pentru a dărui vindecarea. Cuvintele „milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13) pot fi traduse cotidian astfel: jertfa voastră să fie mila. Dintre cei zece leproși primitori de milă, adică vindecați, doar unul se întoarce la picioarele lui Iisus și spune: Mulțumesc! Și acesta era de alt neam. El devine un alt om, ceilalți nouă niște chinuiți, după slovele Sfântului Ioan Gură de Aur, fiind torturați cei care, împlinindu-li-se dorința, rămân lipsiți de mulțumire. (...)
În vechiul Legământ, în cartea Pildelor 15, 15, găsim o cutremurătoare profeție: „inima mulțumită este un ospăț necurmat”.
(Preotul Sever Negrescu, Fărămituri de cuvinte – lecturi evanghelice pentru Duminici, ediția a II-a, Editura Doxologia, Iași, 2011; pp. 188-191)
Pregătirea celui ce se împărtășește
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
