Canonul (Sfântului Andrei Criteanul) ne îndeamnă să urmăm pildele cele bune: „Râvnește suflete la Set, Noe, Avraam, amintește-ți de niniviteni”. Ninive era o cetate foarte păcătoasă. Dumnezeu a trimis la ei pe prorocul Iona să le spună că 40 de zile mai sunt și cetatea lor va fi distrusă. Ei s-au pocăit. Chiar regele lor s-a acoperit cu sac și cenușă, cum era obiceiul lor și a cerut tuturor să se întoarcă din calea cea rea, poate Dumnezeu se va milostivi de ei. Și, într-adevăr, Dumnezeu văzând pocăința lor nu a împlinit propria Lui prorocie, ci i-a iertat. Asemenea lor, prin pocăință și posturi să rugăm pe Hristos să ne ierte, și să ne deschidă și nouă ușile slăvitei Sale Împărății.

Ce frumusețe acest Canon pe care Sfântul Andrei Criteanul ni-l pune în față! Ce dureros este că aceste rugăciuni și cântări atât de adânci sunt foarte puțin cunoscute de creștinii noștri. Adâncimea și frumusețea lor, ca în general a slujbelor din Postul Mare pot fi pătrunse, cu adevărat, numai prin trăire în comuniune, în soborul Bisericii.

Îmi amintesc în tinerețea mea, când aveam parohie la țară, în satele încă nesistematizate din zilele noastre, țăranii nu mâncau nimic până la ora 16 când tot satul se aduna în jurul bisericii și aștepta pe preot pentru slujba Canonului cel Mare. Fără a avea o pregătire duhovniceacă deosebită, ei știau că au nevoie de acest examen de conștiință. Bătrânii noștri cunoșteau bine Vechiul Testament; se puteau oglindi în el pentru a vedea dacă seamănă cu poporul iudeu, îndărătnic și neîncrezător în minunile lui Dumnezeu, sau cu cei credincioși. Iudeii au văzut minunile prin care au fost eliberați din robia Egiptului, cum au trecut pe uscat Marea Roșie, în care s-au înecat, apoi, toți egiptenii care-i urmăreau. Pe iudei nu i-au aceste minuni și altele; s-au răsculat de multe ori împotriva lui Moise și chiar împotriva lui Dumnezeu.

(Preotul Boris Răduleanu, Semnificația Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, București, 1996, pp. 64-65)