Când citim Evanghelia vedem că Dumnezeu ne cheamă să fim aici, pe pământ, ceea ce a fost Însuși Hristos, adică Cel care e gata să slujească celui care e în nevoie: să fie cel mai nedreptățit, să accepte umilințe, înjosiri și cea mai umilă poziție în rândul oamenilor. Domnul ne arată aceasta în modul cel mai vădit atunci când, la Cina cea de Taină, El spală picioarele ucenicilor, spunând că le-a dat un exemplu de urmat.

În aceasta constă alegerea noastră, prima noastră chemare: creștinul este cel căruia Dumnezeu i-a dat alți oameni în grijă, nu pentru a-i stăpâni, ci pentru a le fi rob și a le sluji cu credincioșie, știind că are toți atâția stăpâni câți oameni în nevoie se află în jurul lui (oricare le-ar fi nevoia), fie o nevoie de prietenie, de adevăr, nevoie de integritate și orice fel de nevoie fizică sau duhovnicească.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viață rugăciune, Editura Sofia, 97-98)