Mândria este atunci când ai cu ce te mândri şi te mândreşti, iar slava deşartă este atunci când te mândreşti cu lucruri pe care nu le ai. De exemplu, te poţi mândri cu un talent pe care-l ai, şi poţi să te mândreşti cu un lucru pe care-l doreşti, să zicem, dar nu-l ai; şi te-nchipui tu că ce fain ar fi dacă ai fi aşa sau dacă ai fi nu-ştiu-cum. Cam în felul acesta... Dar, dacă vreţi să vă edificaţi mai bine, citiţi din Filocalia, volumul I, despre slava deşartă şi despre mândrie, din „Cele opt gânduri ale răutăţii”, de Sfântul Ioan Casian. Sau citiţi din Scara Sfântului Ioan Scărarul, unde sunt două capitole, separate, despre slava deşartă şi despre mândrie. Cei mai mulţi însă dintre cei care au studiat lucrurile acestea consideră că mândria şi slava deşartă sunt aspecte diferite ale mândriei, de fapt.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Din Ospăţul Credinţei, Editura Mitropoliei Olteniei, p. 67)