Sunt păcate de moarte și păcate care nu sunt de moarte: cele de moarte sunt cele pentru care, dacă nu te vei pocăi și te va afla moartea, vei merge în iad; iar dacă te vei pocăi, atunci îndată ți se vor ierta. Se numește păcat de moarte pentru că din pricina lui moare sufletul și poate să învieze doar prin pocăință.

Păcatul pentru suflet este așa cum e rana pentru trup. Sunt răni pe care le putem tămădui, care nu aduc moarte trupului, și sunt răni de moarte. La fel și păcatele. Păcatul de moarte omoară sufletul, îl face neputincios de fericirea duhovnicească.

Dacă, de exemplu, am pune un orb într-un loc de unde se deschide o priveliște minunată și l-am întreba: „Ce priveliște minunată, ce frumusețe, nu-i așa?”, atunci el ar răspunde cu siguranță că nu are știință de acestea, pentru că nu are ochi, nu vede. Același lucru se poate spune despre sufletul ucis de păcat, care nu poate simți fericirea veșnică... (Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 134)