Dată fiind cufundarea noastră în păcate, viața duhovnicească nu este ceva de la sine înțeles și lesnicios. Cel ce voiește să dobândească duhul de pace al mântuirii, pentru a ajuta și pe alții pe calea lor către Dumnezeu, se cuvine să-și pună propria sa viață duhovnicească pe o temelie sănătoasă.

Începutul vieții duhovnicești este credința în Dumnezeu, Care este Duh (Ioan 4, 24). El ne-a zidit după chipul și spre asemănarea Sa, (Facerea 1, 26-27) a sădit în noi temeiul duhovnicesc și năzuința duhovnicească de a-L căuta, și El vrea de la noi „cu Duhul să umblăm” (Galateni 5, 25).

De credința în Dumnezeu sunt strâns legate nădejdea și dragostea pentru Dânsul. Și „fără de credință, nu este cu putință a bineplăcea: căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că este, și că acelora ce caută pre dânsul dătător de plată se face” (Evrei 11, 6).

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 12)