Naşterea de prunci nu este scopul căsătoriei. Scopul căsătoriei este iubirea prin care cei doi devin un singur trup, devin una. Scopul căsătoriei este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Este şcoala în care omul învaţă de la Dumnezeu să devină persoană, ca Dumnezeu.

Copiii sunt rodul iubirii-căsătoriei, sunt rodul iubirii dintre soţi şi Dumnezeu, sunt rodul creativităţii divino-umane! Găsim în învăţătura noastră de credinţă şi afirmaţia că scopul căsătoriei e şi acela al unirii dintre bărbat şi femeie, aşa cum este şi cum e binecuvântată acum de Dumnezeu, este naşterea de prunci.

Dacă omul n-ar fi căzut, căsătoria ar fi fost altfel. Altfel, dar tot ca  o şcoală a acestei deveniri într-o unime, tot ca să înveţe omul să unească cei doi poli-masculinul şi femininul care au fost despărţite de Dumnezeu prin creaţie, ca să unească lucrarea creatoare a omului: îşi va lăsa omul părinţii, îşi va părăsi iubirea firească, neliberă, a sângelui, ca să se unească liber într-o iubire liberă cu femeia sa.

(Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei, vol. 2, Editura Doxologia, 2009, p. 49-50)