Frumusețea slujbelor bisericești este împodobită și de vestimentația slujitorilor pe care aceștia o poartă în timpul săvârșirii lor. În afară de stihar, veșmântul lung și larg, și de mânecuțe, care strâng mânecile stiharului, pe care le poartă și diaconii, cei invesțiți în treapta preoției a ierarhiei bisericești au datoria de a purta în timpul oficierii slujbelor și alte veșminte.

Epitrahilul sau stola este veșmântul care vine pus pe grumaz, de unde și denumirea. Latinii desemnează prin epitrahil atât orarul diaconilor, cât și orarul dublu al preoților. Sfântul Simeon al Tesalonicului ne arată cum la hirotonia diaconului întru preot se lua orarul de pe umărul stâng și se punea pe cel drept, fiind astfel amândouă părțile în față și formând un epitrahil cu care cel hirotonit poate să slujească și să săvârșească tainele.

Epitrahilul simbolizează jugul slujirii lui Hristos, cât și darul Duhului Sfânt, după cum se vede din rugăciunea pe care o rostește preotul atunci când îl îmbracă („Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce varsă harul Său peste preoții Săi...”). El ne aduce aminte și de funia cu care a fost legat Mântuitorul în noaptea prinderii Lui. Partea dreaptă a epitrahilului simbolizează trestia pe care i-au dat-o în batjocură soldații, iar partea stângă ‒ Crucea pe care a dus-o Domnul pe umerii Săi. Epitrahilul este veșmântul liturgic cel mai important, deoarece fără el nici preotul, nici arhiereul nu pot săvârși nici un serviciu religios.

Peste stihar și epitrahil, preotul își încinge mijlocul cu brâul, simbol al puterii slujitoare cu care este învrednicit preotul, după cum reiese din rugăciunea pe care o rostește când se încinge („Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere...”). El mai închipuie tăria și virtutea preotului, precum și curăția trupului. Ne amintește și de șorțul cu care era încins Mântuitorul când a spălat picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină.

Un alt veșmânt al preotului este felonul, un fel de pelerină sau haină obișnuită la evrei, romani și greci, fără mâneci, cu care se învelea corpul, un fel de supra veșmânt purtat și de Sfinții Apostoli (II Timotei 4, 13). Felonul închipuie hlamida roșie cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul în curtea lui Pilat, dar mai simbolizează și puterea lui Dumnezeu, dreptatea și sfințenia Lui. La început felonul era purtat atât de preoți, cât și de arhierei. Cel al episcopilor avea o cruce, iar al arhiepiscopilor mai multe cruci, din care cauză se numea polistavrion. Cu vremea a rămas numai pentru folosința preoților, dar fără să mai fie decorat cu cruci.

(Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică – manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, pp. 127-128)