Proprie omului înţelept (priceput) îi este slobozenia faţă de orice simţire iraţională şi de orice dispoziţie şi mişcare pătimaşă. Din acestea se iveşte controlul şi stăpânirea asupra înţelesurilor şi apoi urmează folosirea dreaptă şi fără de greşeală a lucrurilor.

De asemenea, purtarea blândă şi delicată faţă de apropiaţii săi, cugetul smerit, compătimirea, milostivirea, facerea de bine faţă de toţi, statornicia voinţei în hotărârile pe care le ia, în opoziţie cu nestatornicia de dinainte, sunt însuşirile omului înţelept.

Cea mai exactă descriere a caracterului omenesc desăvârşit, sau mai curând a personalităţii, este imitarea întocmai a modelului – a Domnului nostru –, deoarece numai El a readus integritatea firii noastre. Aceasta au dovedit în chip netăgăduit toți cei ce sunt ai lui Hristos”, care au „purtat” cu ajutorul harului chipul Celui „ceresc” şi, potrivit Apostolului Pavel, în aceştia, „ceea ce este muritor a fost înghiţit de viaţă” (2 Corinteni 5, 4).

Trebuie ştiut, însă, că fără ajutorul harului dumnezeiesc este cu neputinţă ca omul, „căzut” şi „zdrobit”, să regăsească ceea ce a pierdut.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 100-101)