Paul Evdokimov a fost un om al contrastelor, ba chiar al contradicțiilor. Născut și crescut în Rusia, acesta era profund pătruns de cultura literară și teologică rusă; însă, după ce a ajuns în Franța, spre deosebire de mulți alți emigranți, a scris puțin, și cu siguranță nu a publicat aproape nimic în limba rusă: toate cărțile și articolele sale au apărut în limba franceză.

Tatăl său era militar; el însuși a studiat la o școală de cadeți și, în timpul războiului civil ce a urmat Revoluției bolșevice, a luptat în Armata Albă; cu toate acestea, o decadă mai târziu, căsătorit și cu o familie tânără, Evdokimov a rămas acasă, să aibă grijă de copii, în timp ce soția sa lucra – un lucru neobișnuit chiar și în zilele noastre, însă foarte neobișnuit în anii 1930. Era căsătorit și, după ce prima sa soție a murit de cancer, s-a recăsătorit cu o femeie mult mai tânără; însă una dintre temele centrale ale scrierilor sale este noțiunea de „monahism interior”.

Mai există încă și alte contraste pe care le vom descoperi pe măsură ce vom explora opera sa teologică. Este dificil de trasat dezvoltarea gândirii lui Evdokimov. După primele două lucrări a urmat o pauză lungă – o lacună în viața acestuia de la moartea primei sale soții, Natasha, și până la recăsătorirea cu Tomoko – care este urmată de o avalanșă de cărți, una dintre primele fiind L’Orthodoxie. În această lucrare, ne găsim pe un teritoriu care pare, cel puțin la prima vedere, a fi foarte diferit. Analiza sa istorică se întinde de la elenism și până la contribuția slavă, pe care o vede ca pe un fel de apendice. Metoda sa teologică îi implică pe Părinți. Cineva ar putea să aibă tendința să-l numere printre susținătorii „sintezei neopatristice” a lui Florovski, dacă Evdokimov însuși nu ne-ar avertiza că „descoperirea actuală a Părinților nu trebuie să ne scufunde într-o teologie «neo-patristică», care nu ar face decât să ia locul teologiei neoscolastice”; cu toate acestea, el afirmă că întotdeauna studiul mai aprofundat al gândirii Părinților, o oarecare identificare cu experiența lor, cu universalitatea lor, este condiția sine qua non pentru un teolog actual, o întoarcere la izvoare, înapoi, dar de asemenea și mai ales înainte, în eshatologie, cum zicea Sfântul Grigorie de Nyssa: „Ne aducem aminte de ce va veni”. Nu este de mirare faptul că un preot din Moscova spunea că motto-ul lui Evdokimov ar putea fi: „En avant vers les Pères de l’Église” – „Înainte spre Părinții Bisericii”. 

(Extras din Pr. Andrew Louth, Gânditori ortodocși moderni. De la Filocalie până în prezent, traducere de Lucian Filip, Cristian Untea, Justin A. Mihoc, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 305, pp. 313-314)