Căsătoriți, necăsătoriți sau monahi – toți avem o datorie comună

Curăţia inimii şi sfinţirea credincioşilor, a clericilor, a mirenilor, a monahilor, a căsătoriţilor şi necăsătoriţilor este ceea ce se cere prin excelenţă.

Dacă ar lipsi plăcerea trupească, spunea Stareţul, cine ar suporta greutatea, responsabilitatea şi primejdiile naşterii şi educării copiilor, fără existenţa unei porunci a lui Dumnezeu referitoare la asta? Foarte puţini. Şi astfel neamul omenesc ar fi dispărut de mult. Aşadar, exact pentru a nu se întâmpla lucrul acesta, a introdus Domnul plăcerea în legăturile conjugale. Dar ‒ accentua el ‒ nu trebuie să ne scape faptul că, potrivit legii, copiii se zămislesc în mod incidental în vâltoarea satisfacţiei trupeşti. „Cel puţin să nu se împiedice zămislirea lor”, spunea dânsul.

Această situaţie a aproape întregii mulţimi a soţilor credincioşi se tolerează de Biserică şi se îngăduie ca o iconomie, dar este departe de a fi considerată ca respectare cu scumpătate a poruncii lui Dumnezeu în acest sens.

Curăţia inimii şi sfinţirea credincioşilor, a clericilor, a mirenilor, a monahilor, a căsătoriţilor şi necăsătoriţilor este ceea ce se cere prin excelenţă. Este vrednicia de căpetenie a poruncii absolut obligatorii a lui Dumnezeu, care Se bucură în mod deosebit de împlinirea ei. Aşadar şi cei căsătoriţi au ca lucrare a lor, mai presus de toate, să se nevoiască în stadionul acestei porunci soborniceşti, ca şi ei „să vadă pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

Aceasta este datoria principală a soţilor, care ar trebui să ordoneze şi viaţa conjugală comună.

(Arhimandrit Epifanie I. TeodoropulosCrâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 143)

De la același autor

Ultimele din categorie