Ce înseamnă ca soții „să fie amândoi un trup”?
„Să bage dar de seamă soţii, să bage de seamă şi soţiile: soţiile, ca să dea dovadă de mare dragoste pentru bărbaţii lor şi nimica mai presus de bunăstarea acelora să nu pună; iar soţii, ca să poată arăta mare cinstire femeilor lor şi toate să se facă ca şi cum ar avea un suflet şi ar fi un trup. Căci aceea este adevărata cununie, când întru ei lucrează o astfel de unire, când se află într-o asemenea legătură strânsă, când o astfel de dragoste îi ţine legaţi laolaltă.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Slujba cununiei, reluând cuvintele Sfintei Scripturi (Facere 2, 24; Matei 19, 4-6), vorbeşte despre faptul că cei doi miri se fac un trup. În căsnicia creştinească aceasta nu înseamnă, simplu, unire trupească, ci unirea cugetului cu sufletul. Căci rugăciunile cuprind toate aceste ziceri: „într-un gând”, „uneşte-i pe dânşii într-un gând”, „încununează-i într-un trup”; „bună înţelegere, în adevăr şi în dragoste”; „dragostea unuia către altul întru legătura păcii” şi „dragoste desăvârşită, paşnică şi ajutor”.
Iarăşi ne putem întoarce la Sfântul Ioan Gură de Aur, care lărgeşte această temă a unităţii maritale: „Să bage dar de seamă soţii, să bage de seamă şi soţiile: soţiile, ca să dea dovadă de mare dragoste pentru bărbaţii lor şi nimica mai presus de bunăstarea acelora să nu pună; iar soţii, ca să poată arăta mare cinstire femeilor lor şi toate să se facă ca şi cum ar avea un suflet şi ar fi un trup. Căci aceea este adevărata cununie, când întru ei lucrează o astfel de unire, când se află într-o asemenea legătură strânsă, când o astfel de dragoste îi ţine legaţi laolaltă. Vezi că, aşa cum trupul niciodată cu sine (însuși) în vrajbă va fi, nici sufletul în vrajbă cu sine, la fel soţul şi soţia nu au a fi învrăjbiţi, ci uniţi”.
În alt pasaj vorbeşte despre avantajele materiale şi duhovniceşti ale unei asemenea uniri a cugetului şi sufetului în căsătorie: „Că pe cei ce sunt legaţi astfel, nimic de aici, din cele ale vieţii acesteia, nu va putea să-i mâhnească, nici bucuria lor să o vatăme. Căci când va fi unire şi pace şi legătură a dragostei cu femeia şi bărbatul, acolo vor curge toată bunătăţile şi vor fi nerobiți de toată vrăjmăşia, fiind îngrădiţi cu mare şi nebiruit zid, adică cu unirea cea după Dumnezeu. Aceasta (îi) va face pe ei mai vârtoşi decât diamantul, aceasta (îi) va face pe ei mai tari decât fierul, aceasta va folosi lor mai mult decât toată bogăţia şi avuţia, aceasta îi va sui pe ei la slava cea preaînaltă, aceasta va pricinui lor dragostea cea de la Dumnezeu cu multă îndestulare”.
(David şi Mary Ford, Căsătoria ‒ cale spre sfinţenie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 21)
