Credința femeii menține vie credința întregii familii

Femeia și credința ei trebuie să fie acea lumânare dreaptă, a cărei ardere curată să lumineze tuturor lumina Adevărului și să aibă conștiința smerită a lucrului bine făcut, ca să poată spune: „Doamne, fă din mine o candelă... / Sau lumânare fără vină, / Căci numai astfel eu arzând, / Le pot da celorlalți lumină!”.

Femeia creștină se remarcă nu prin rugăciuni stereotipe sau discursuri, ci prin pilda de iubire creștinească, dovedită în toate lucrările și stările ei. Mărturisirea ei prin fapte devine cea mai înaltă pedagogie socială. Căci credința nu se pierde doar lepădându-se direct de ea, ci, adăugându-se acesteia, indirect, fapte, purtări și cuvinte necuviincioase, prin delăsare, prin lene duhovnicească, prin ignoranță, prin nepăsare. Sufletul se însoțește de „grija cea lumească”, uită de la Cine a venit și atunci nu mai rămâne decât un pas pentru a zice: „Dumnezeu sau întâmplarea e totuna”.

Credința se păstrează doar printr-o trăire efectivă în Hristos și în Biserica Lui, printr-o viață decentă și simplă, lucrătoare în fapte și, nu în ultimul rând, transmițând-o mai departe moștenire urmașilor, prin pilda vie a propriei trăiri.

Femeia și credința ei trebuie să fie acea lumânare dreaptă, a cărei ardere curată să lumineze tuturor lumina Adevărului și să aibă conștiința smerită a lucrului bine făcut, ca să poată spune: 

„Doamne, fă din mine o candelă...
Sau lumânare fără vină,
Căci numai astfel eu arzând,
Le pot da celorlalți lumină!” (adaptare din folclor).

(Laura Chîlnicean, Decalogul femeii. Zece îndrumări pentru femeia de azi, Editura Icona, Arad, pp. 30-31)

De la același autor

Ultimele din categorie