Se vorbeşte uneori despre familie ca fiind o „mică biserică” la început şi apoi, mai către bătrâneţe, ca o „mică mănăstire”.

Familia se consideră şi „biserică mică”, în sensul că ceea ce se realizează în biserică, socotită ca societate largă, trebuie să se realizeze în familie ca o societate mică. Adică, slujirea lui Dumnezeu – asta este esenţialul: să-I slujim lui Dumnezeu în condiţiile noastre, acolo unde suntem noi, făcând, apoi, parte şi din Biserica cea mare, din Biserica cea largă. Biserică în miniatură, în înţelesul acesta că este locul în care I se slujeşte lui Dumnezeu. Să zicem aşa, „celula” vieţii spirituale. Chiar există această afirmaţie, în special la Sfinţii Părinţi, şi mai ales la Sfântul Ioan Gură de Aur care insistă asupra acestui adevăr.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, pp. 418-419)