Părintele Iacov îi punea pe sfinţi mijlocitori, iar minunile ce se săvârşeau erau nenumărate… Toate acestea sunt cu neputinţă de descris, pentru că se întâmplau zilnic şi nu se îngrijea să le consemneze. Dacă închinătorii îi cereau să le povestească vreo minune, povestea una sau mai multe dintre cele mai recente minuni. Şi pe toate, absolut pe toate, le arăta ca fiind ale Cuviosului David, pe care Stareţul îl avea mijlocitor între el şi Dumnezeu, ca pe împreună-lucrătorul pe care îl asculta Dumnezeu.[…]

Fericitul Stareţ era atât de sigur că Dumnezeu îl ascultă pe Cuviosul David şi simţea o astfel de familiaritate cu el, încât adeseori devenea poruncitor şi foarte grăbit. Astfel, într-o după-amiază cineva i-a telefonat din Londra. Se dezmembra o familie sau, mai bine zis, era deja dezmembrată. Stareţul s-a mâhnit peste măsură, deoarece credea adânc în sfinţenia căsătoriei şi a familiei. A aprins lumânarea, a citit în genunchi, ca întotdeauna, mai multe paraclise, după care a coborât în biserică să se roage Cuviosului David, înaintea sfinţitului său Cap. A intrat în biserică şi n-a văzut că un frate făcea curăţenie în Sfântul Altar. S-a dus la cutiuţa cu Sfintele Moaşte, a stat înaintea Capului Cuviosului David, iar fratele a auzit din Sfântul Altar cum starețul spunea:

‒ Acum, repede!… Te rog… Sfinte David, este nevoie să mergi la Londra! Nu întârzia deloc, pentru că se distrug oamenii… Nu trebuie...!

Fratele a rămas uimit, l-a cuprins frica şi a rămas fără glas într-un colţ. Părintele Iacov a închis cutiuţa cu Sfintele Moaşte şi voia să plece. A văzut însă o umbră şi, luând aminte mai bine, l-a văzut pe acel frate:

‒ A, eşti aici? s-a mirat Stareţul. Ah, fiule, atunci când omul îmbătrâneşte nu mai ştie ce spune, îi scapă vorbele… Să nu dai importanţă la cele spuse de mine.

Atunci când cineva insista ca Stareţul să-i spună cum s-a petrecut cutare sau cutare minune, îi răspundea:

‒ În chip duhovnicesc, fiule… Acestea sunt lucruri duhovniceşti.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 117-118)