În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, sculându-se, I-a urmat. Şi când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Că erau mulţi şi-I urmau. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii? Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Marcu 2, 14-17)

Sfântul Marcu povestește, în al doilea capitol al Evangheliei sale, cum Domnul Hristos, după un răgaz de propovăduire prin cetățile și satele Galileei, S-a întors în Capernaum unde l-a vindecat pe slăbănogul coborât de cei patru prieteni ai săi prin acoperișul casei. Imediat după acest moment ce i-a scandalizat pe cărturari fiindcă Iisus a declarat public iertarea păcatelor slăbănogului, El a ieșit din casă ducându-se spre mare, iar mulțimea martoră la minune a ieșit să-L urmeze. În drum spre țărmul mării avea să-L întâlnească pe Levi al lui Alfeu, nimeni altul decât viitorul Evanghelist Matei, care se afla „în oficiu”, la vamă. Într-un loc nu îndeosebi de râvnit de cineva, fiindcă vameșii percepeau taxe pentru ocupanții romani și erau considerați necurați fără a avea lepră sau altă boală amintită în legile vechi și cu posibilitate de vindecare. Asocierea cu ocupantul, căruia trebuia să i se plătească taxă, era voluntară. Disprețul provenit din această asociere de funcții nu putea fi îndepărtat prea lesne. Dar o soluție totuși exista, de care Levi a profitat din plin, așa cum făcuseră și pescarii chemați de curând de către Iisus de la mrejele lor. La chemarea Sa: „Urmează-Mi!”, el a răspuns sculându-se din locul unde ședea și mergând după Învățător. S-ar putea spune că a profitat de ocazie în același fel în care tâlharul de pe cruce și-a obținut intrarea în Rai, alături de Domnul, tot printr-o mișcare spontană a sufletului. 

Din povestire reiese că Levi L-a urmat pe Domnul nu altundeva ci în propria casă. Ca și cu alte ocazii, Iisus onora casa celor care-L primeau, mâncând împreună cu ei. Dar prânzirea într-o casă de vameș, considerat din oficiu drept păcătos, nu dădea bine. Într-un psalm al dreptății, citit până în zilele noastre în slujbele Bisericii, se spune: „Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în casa mea. N-am pus înaintea ochilor mei lucru nelegiuit; pe călcătorii de lege i-am urât. Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică; pe cel rău, care se depărta de mine, nu l-am cunoscut. Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit. Cu cel mândru cu ochiul şi nesăţios cu inima, cu acela n-am mâncat...”  (Ps. 100, 3-7) Și totuși Mântuitorul, încă aflat la începutul propovăduirii Sale, stă la masă cu un călcător de lege, lucru taxat imediat de cărturarii și fariseii care numai cu puțin înainte Îl judecaseră de blasfemie, că își arogă puterea de a ierta păcatele. De data aceasta ei nu se mai adresează direct lui Iisus, ci o fac „bătând șaua ca să priceapă iapa”, întrebându-i pe proaspeții ucenici ai Domnului: „De ce mănâncă și bea Învățătorul vostru cu vameșii și păcătoșii?”, de parcă ei ar fi cei incriminați sau în măsură să răspundă. Această critică indirectă vine ori din dorința de a „coafa” realitatea și a încerca „salvarea aparențelor”, fie din disprețul învățaților care nici nu mai doresc să stea direct de vorbă cu Iisus, socotindu-L nedemn de dialog. Oricare ar fi motivul, acesta arată totala lor indisponibilitate de a-și depăși perspectiva, în interiorul căreia se simt comod și sigur. De la umbra legii e ușor să-i vezi pe ceilalți păcătoși, inferiori, damnați. Dar Domnul Se obosește să le dea răspunsul care să-i scoată din lâncezeala lor, desigur dacă și ei și-ar dori: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”. Și o spune fără a părea că îi ironizează, ci cu sinceritatea celui căruia îi pasă de durerile oamenilor. Nu obligă pe nimeni să Îi accepte învățătura, nu caută să îi convingă de propria Sa dreptate. Fiindcă aceia care se consideră deja drepți nici nu au cum să vadă că există vreo posibilitate să se înșele: „N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă”. Posibila încălcare a preceptelor psalmului enunțate mai devreme este așadar justificată. Domnul intră în casa oamenilor nu ca să Se facă El una cu ei în fărădelegi, ci dimpotrivă intrând în dialog cu ei să îi scoată din starea de boală. „Pariul” Său cu societatea a avut câștig de cauză. Vameșul Levi a devenit Evanghelistul Matei, așa cum mai târziu, în cetatea Ierihonului, un alt vameș mic de statură, Zaheu, a primit la rândul său invitația de a-și schimba viața. 

Ca o scurtă actualizare a Evangheliei, cei care consideră orice dialog cu neortodocșii drept pan-erezia și păcatul suprem, ar trebui să se chestioneze dacă nu cumva seamănă cam mult cu fariseii și cărturarii de odinioară. Căci fără bunăvoință față de celălalt, nu e șansă de a-L câștiga pentru Împărăție. Iar misiunea nu are sorți de izbândă pornind de la premisa posedării adevărului. Fiindcă lucrurile stau invers: nu noi posedăm Adevărul, care este Hristos Însuși, ci dimpotrivă El ne stăpânește.