Bărbatul cunoaşte adevărata fire a femeii, şi femeia pe cea a bărbatului, dacă o cercetează pe aceasta prin sine însuşi. Aşa ne alegem tovarăşul sau tovarăşa noastră de viaţă. El sau ea reprezintă partea inconştientă a sufletului nostru. Dacă această alegere se întâmplă conştient, atunci omul nu mai atribuie propriile lipsuri tovarăşei sau tovarăşului de viaţă, adică atunci se ridică proiecţia (n.r. ‒ proiecția psihologică asupra celuilalt). În acest fel, mulţimea lucrării sufleteşti poate fi aşezată la dispoziţia ego-ului. Dacă cineva a reuşit prin autocunoaştere să descopere calităţile celuilalt gen, atunci el devine stăpânul propriilor emoţii şi pasiuni, şi nu se lasă dominat de ele. Lucrul acesta înseamnă libertate lăuntrică reală.

Aceasta este adevărata libertate interioară, pe care nu poate să o îndepărteze nici o relaţie erotică, în sensul obişnuit al cuvântului. Pentru că el sau ea a cunoscut însuşirile fundamentale ale celuilalt gen înlăuntrul său, nu este cu putinţă ca, fiind îndrăgostit sau îndrăgostită, să se sufoce în însuşirile închipuite ale lui sau ale ei. De multe ori, tinerii şi tinerele devin victime, pentru că se unesc cu o persoană pe care nu au văzut-o aşa cum este în realitate, ci aşa cum este în închipuirea lor. Aşa cum zice Sfântul Apostol, „vremea este scurtă”, iar căsătoria este şi ea ceva trecător.

Dacă cineva nu găseşte în căsnicie ceea ce și-a dorit, nu trebuie să sufere neapărat. În ziua de astăzi, o tânără visează că prin căsătorie sau printr-o relaţie să găsească totul. Fireşte, în această situaţie are loc proiectarea dorinţelor şi stărilor inconştiente personale. Se proiectează o lume închipuită, ireală, neobiectivă. Mai devreme sau mai târziu, realitatea vieţii o sileşte să vină cu picioarele pe pământ şi să vadă care este adevărul.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adolescenţă, feciorie, căsătorie, Editura Bizantină, Bucureşti, 2019, p. 128)