Părinte protopop, cum trebuie să fie înfăţişarea femeii creştine?

Aceasta nu trebuie neglijată, dar trebuie să punem un real accent pe ţinuta sau frumuseţea interioară, care poate fi superioară celei fizice.

Apostolul Pavel în scrierile către Timotei, în care arată cum ar trebui să fie lucrurile în biserică, vorbeşte despre felul în care să se îmbrace femeile, arătând că trebuie să fie un echilibru între atitudinea interioară a inimii, vestimentaţia şi comportamentul ei (I Timotei 2, 9-10).

Consider că îmbrăcămintea creştinului nu trebuie să fie cea care să atragă atenţia celor din jur, să nu fie extravagantă, neobişnuită sau indecentă, ci să reflecte interiorul lui. În biserică, cu excepţia maicilor, nu există nişte legi despre cum trebuie să se îmbrace femeia, cât de lungă să fie fusta sau mărimea baticului, ci îndemnul ca îmbrăcămintea să fie cuviincioasă, reflectând prin aceasta cuminţenia, care este o virtute.

Referitor la podoaba capilară a femeii aş putea spune că, dacă este cu putinţă, ar fi bine ca ea să-şi poarte părul lung, întrucât acesta i-a fost dat ca o glorie, dar şi ca o învelitoare a trupului. (I Corinteni 11, 4)

Înfăţişarea exterioară vorbeşte despre relaţia noastră cu Dumnezeu

Nu există oare riscul să ne concentrăm mai mult pe formă, uitând ce e esenţial, fondul?

Să nu uităm că forma este cea care, de cele mai multe ori, scoate în evidenţă fondul. Pentru că întrebarea se referă la creştini, aş dori să arăt că, privind pe creştinii noştri, putem constata că cei care au un interior bogat în cunoştinţe religioase, precum şi o viaţă mai înduhovnicită, şi forma lor de rugăciune şi de manifestare între semeni este mult mai adecvată principiilor sănătoase ale moralei creştine.

Dar machiajul este un păcat?

Nu cred că este un păcat atât de mare, dacă este făcut într-o formă discretă, care să nu atragă atenţia celor din jur. Întrucât în Îndreptarul de spovedanie apare ca fiind un păcat, consider că sfatul duhovnicului, care cunoaşte cel mai bine persoana şi împrejurările în care aceasta îşi desfăşoară activitatea zilnică, este cel de urmat.

Sfatul meu ar fi ca cine foloseşte machiajul să caute să facă în aşa fel să nu supere pe Dumnezeu care l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa şi nici pe mama, care l-a născut fără machiaj.

Cine nu ştie cum să procedeze în această privinţă, precum şi în alegerea ţinutei vestimentare să caute spre icoana Maicii Domnului, încercând să o imite în virtute.

Ce le transmiteţi femeilor care apelează la diferite mijloace de înfrumuseţare?

Le-aş spune că bine ar fi să rămână la forma şi frumuseţea lor naturală, iar acolo unde este necesară o intervenţie, din cauza unui accident, de exemplu, să o facă, însă cu multă prudenţă şi discreţie, care să pună în evidenţă tot cuminţenia şi fapta cea bună.

Simţind crucea la gât, căutăm a ne feri de păcat, pentru a nu-L răstigni încă o dată pe Hristos

Înfăţişarea exterioară a femeii creştine trebuie să fie, după cum arată şi Sfântul Apostol Pavel, o reflectare a unei inimi simple, pure şi bine organizate.  Îmbrăcămintea şi coafura ei nu trebuie să fie extravagante, neobişnuite sau indecente, atrăgând atenţia asupra ei.

Cred că fiecare femeie trebuie să-şi găsească propria cale în acest domeniu, astfel încât să nu cadă în extrema atenţiei excesive faţă de trup, dar nici în neglijenţa faţă de sine.

E păcat să porţi diferite accesorii?

Este important de cunoscut faptul că accesoriile, în general, au o vechime foarte mare şi, într-o oarecare măsură, putem vorbi chiar despre aspectul oarecum primitiv, de origine păgână.

De asemenea, trebuie precizat că atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament avem foarte multe referiri la inele şi cercei şi la alte podoabe, femeieşti, în general. Însuşi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor să făurească podoabe de aur, de argint şi de aramă, să şlefuiască pietre scumpe, să sape în lemn tot felul de lucruri  ş.a., însă să fie folosite întru slava Lui.

Aş putea spune că nu este un păcat să porţi diferite accesorii, dacă acestea sunt puse cu o bună rânduială şi cu aceeaşi grijă, de a nu atrage atenţia. Oamenii pot judeca, punând aceasta pe seama mândriei celor ce le poartă sau, mai grav, se pot simţi umiliţi că nu au posibilitatea să-şi procure şi ei câtuşi de puţin din aceste accesorii.

După aceea, depinde şi de ce, unde, când, cu ce ocazie sunt purtate, având ca exemplu punerea inelelor de către preot mirelui şi miresei, la oficierea slujbei Logodnei, în numele Sfintei Treimi, sau bucuria tatălui la întoarcerea fiului risipitor, când a zis: „Aduceţi degrabă haina lui cea nouă, şi-l îmbrăcaţi, şi daţi-i un inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui“. Să nu uităm că toate trebuie să aibă o limită şi o purtare de bun simţ, altfel acestea duc la greşeală, iar greşeala repetată duce la păcat.

De ce trebuie să purtăm cruciuliţă la gât? Cum ar trebui să fie aceasta: din metal sau din lemn? Unele cruciuliţe sunt mai stilizate, e de acord Biserica şi cu acestea?

Purtarea unei cruciuliţe la gât este semnul văzut că eşti creştin, iar în al doilea rând că Îl simţi cu tine pe Cel ce a venit în lume şi S-a jertfit pentru păcatele neamului omenesc prin smerenie primind răstignirea pe cruce. Astfel, simţind acea cruce la gât, să căutăm a ne feri de păcat, pentru a nu-L răstigni încă o dată pe Hristos. Cei ce poartă semnul crucii la gât sau îl au în casă sau în maşină, crezând că prezenţa crucii îi va păzi de orice rău, de blestem şi de primejdii, au o convingere greşită: aceasta nu îi va ajuta dacă nu au şi credinţa în puterea crucii şi a Celui ce a fost răstignit pe ea. Iată ce spune despre purtarea crucii la gât Filotei Zervacos: „Odată, am avut prilejul să le vorbesc unor oameni care au avut un comportament cu totul păgânesc. Când i-am îndemnat să creadă în Domnul Iisus şi să devină creştini adevăraţi, unul s-a descheiat la nasturele de la gât şi repede a arătat tututor că el este creştin. De altfel, şi prin închisori aproape toţi poartă cruciuliţe la gât sau şi-au făcut tatuaje cu semnul crucii sau alte semne creştineşti, numai că trăirea celor mai mulţi dintre ei nu este compatibilă cu credinţa creştină“.

Nu contează din ce material este confecţionată crucea sau ce dimensiuni şi forme are, întrucât semnificaţia ei este aceeaşi. Biserica nu numai că este de acord cu purtarea crucii, ci chiar îndeamnă pe credincioşi în a purta crucea în sufletul lor, dar şi în chip văzut, la gât, în case, la locul de muncă şi oriunde, însă cu menţiunea de a fi dovada credinţei sincere din inima lor.