Când a dat Dumnezeu deasupra muntelui Sinai, Legea jidovilor, în aceeaşi vreme norodul cel nebun şi nemulţumitor se închina viţelului de aur. Şi chiar când Stăpânul Hristos, a dat prea curatul şi sfântul Său Trup spre hrană lumii, în aceeaşi zi (care era sfânta şi marea Joi) când gătea acele sfinte Taine de mulţumire (nu se poate afla alt bine mai mare şi mai aleasă facere de bine ca aceasta, să dea Dumnezeu oamenilor spre hrană şi viaţa, Trupul şi Sângele Său) ei atunci încercau să omoare pe Făcătorul lor de bine.

O, nemulţumire! Vai de nerecunoştinţa lor! Şi ce trebuie să scriem vechi şi străine, şi nu vin la ale noastre de astăzi? Ce minte poate să priceapă, sau ce limbă poate să povestească cele nemăsurate daruri, şi nenumărate faceri de bine, pe care ni le-a dat preabunul Dumnezeu şi Stăpânul nostru? Cum şi în ce chip vom putea să-i mulţumim cum se cuvine, pentru câte am luat şi câte nădăjduim? Dacă toate zidirile simţitoare fireşte, iubesc pe făcătorii lor bine, şi legea recunoştinţei are astfel de putere încât supune sub jugul ei şi pe cele mai sălbatice dintre fiare, pentru ce să mă fac eu mai nesimţitor decâTacestea, şi să nu iubesc, să cinstesc, să mulţumesc Celui care mi-a făcuTatâta bine? Tu, Doamne, ai făcut sufletul meu după chipul şi asemănarea Ta, m-ai împodobit cu astfel de frumoase organe, membre armonioase şi simţiri, cu atâta înţelepciune şi pricepere; şi iarăşi tot ce este de trebuinţă la păstrarea mea, lucrează mărirea Ta. A Ta Pronie mă cârmuieşte în toate zilele. Făpturile îmi slujesc, Bucatele Tale mă hrănesc. Cerurile mă acoperă. Îngerii mă păzesc. Înţelepciunea Ta mă învaţă. Şi îndurarea Ta rabdă cu îngăduinţă păcatele mele. Cine-mi dă fiinţa şi viaţa şi celelalte, decât numai Tu, care eşti izvorul fiinţei a celor ce sunt, şi împărţitorul a tot darul şi binele? Cu cât eşti dator, omule, Celui ce ţi-a dăruit atâtea bunătăţi? Dacă ar lipsi vreun mădular al trupului tău, şi să te vindece vreun doctor fără plată, numai din bunătate şi bunăvoinţă, cât ar trebui să fii şi tu dator lui? Dar Prea Bunului şi prea Milostivului Dumnezeu, care ţi-a dăruit toate mădularile: mâini, picioare, ochi şi celelalte toate, cu cât îi eşti Lui dator? Şi de eşti dator atât pentru facerile de bine ale firii, cu atât eşti dator pentru cele ale darului? Cum vei plăti pentru sfânta Apă şi prea curatul Sânge care au curs din prea cinstita lui coastă, şi te-a primit atunci, prin Botez ca fiu după dar, dându-ţi acele vistierii şi podoabe, care se cuvin la o vrednicie ca aceasta? Las orice altă facere de bine, şi vin la prea cinstita şi prea marea noastră mântuire.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 132-134)